Metaloglobus - Csikszereda, 0-1. Gazdele sunt condamnate la retrogradare, oaspeții fac un salt mare

Metaloglobus - Csikszereda, 0-1. Gazdele sunt condamnate la retrogradare, oaspeții fac un salt maresursa: Facebook

Csikszereda s-a impus, azi, scor 1-0, pe terenul celor de la Metaloglobus, într-o partidă din runda a 25-a a campionatului intern. Scorul a fost deschis repede, de Efraim-Zoltan Bodo în minutul 6, iar până la final tabela de marcaj nu a mai suferit modificări. Pentru gazde a fost al șaselea eșec consecutiv în campionat, pentru oaspeți, a doua victorie în deplasare din acest sezon.

Metaloglobus este la pământ, Csikszereda are speranțe pentru salvarea de la retrogradare

Metaloglobus nu pare să mai aibă șanse teoretice în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Bucureștenii sunt pe ultimul loc 11 puncte. De partea cealaltă, ciucanii au adunat 22 de puncte și sunt pe 13.

FC Metaloglobus Bucureşti - FK Csikszereda 0-1 (0-1), Arena 1 - Clinceni A marcat: Efraim-Zoltan Bodo (6). Arbitru: George Cătălin Roman (Timişoara); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); al patrulea oficial: Mihail Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea) Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa) Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Daniel Kassai (Bucureşti) - LPF.

Mihai Teja nu și-a atacat fotbaliștii

Mihai Teja, antrenorul gazdelor, și-a protejat fotbaliștii după acest nou eșec.

„Nu e ușor, dar sunt băieți cu multă calitate umană și caractere foarte bune. Vă dați seama, în situația în care suntem noi, cu atâtea înfrângeri, în orice clipă putea să izbucnească un scandal. Pentru că așa sunt oamenii, la greu e de vină altcineva, la bine facem hora și suntem pe mese, dansăm. Nu, sunt niște băieți ok.

ncearcă, îi văd și la antrenamente. De aceea nici nu pot să fiu foarte supărat pe ei, pentru că ei dau maximum”, a spus antrenorul celor de la Metaloglobus conform Digi Sport.

Mihai Teja

Mihai Teja / sursa foto: Facebook

Robert Ilyes: „Chiar ne-au pus în dificultate”

„În sfârșit, pot să fiu și eu fericit pentru cele trei puncte. Chiar dacă am jucat împotriva ultimei clasate, am suferit. Chiar ne-a pus în dificultate. Victoria este meritată pentru că am fost uniți.

Au plecat șase jucători, au venit alții noi. Este greu ca într-o perioadă atât de scurtă să funcționeze echipa. Sunt lucruri pe care nu am apucat să le reglăm. Suntem într-o tranziție și sper ca în play-out să fim într-o capacitate fizică bună. Încă nu este echipa cum aș vrea eu. Se vede că încă suferim”, a declarat și Robert Ilyes, tehnicianul oaspeților.

Ne puteți urmări și pe Google News