Mesajul emoționant transmis de soția rapperului Nosfe, după moartea acestuia. „Nu se va mai naște în lumea asta alt suflet ca al tău”
- Iulia Moraru
- 17 octombrie 2022, 15:38
Mădălina Crețan, soția rapperului Nosfe, a transmis un mesaj emoționat pe rețelele de socializare la câteva ore după ce artistul a murit. Acesta avea doar 37 de ani.
Soția rapperului a transmis că niciodată nu se va naște un suflet ca al lui.
„Nu se va mai naște în lumea asta alt suflet ca al tău…te-au iubit atât de mulți oameni și n-ai înțeles o secundă ce om mare ai fost și ce suflete pustiite ai lăsat aici…”, a scris Mădălina Crețan pe Instagram, în dreptul unei fotografii alb-negru cu Nosfe.
Cunoscutul cântăreț Nosfe a murit
Rapperul Nosfe a murit pe data de 16 octombrie, după ce soția sa l-a găsit pe podea și a sunat la 112. Poliția a deschis un dosar pentru ucidere din culpă, iar ancheta va stabili cu exactitate cauzele decesului său.
Duminică seară, Nosfe, unul dintre cei mai îndrăgiți rapperi din țară, a susținut alături de Șatra Benz un concert la Romaero. Artistul s-ar fi simțit rău încă din timpul concertului, dar apropiații au reușit să-l pună pe picioare.
„La data de 16 octombrie, în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani”, a transmis Poliția într-un comunicat.
Vestea a fost anunțată de colegii lui de trupă.
„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, a transmis Șatra Benz.