Mesajul din Austria al BARONULUI PSD de Brăila, judeţ BLOCAT sub zăpadă: "Sunt într-o pivniţă ca să nu fiu văzut"
- Sorin Breazu
- 31 ianuarie 2014, 09:19
Şeful Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, îşi pierde zilele prin Austria, la schi, în timp ce brăilenii sunt sub nămeţi.
Publicaţia "Obiectiv Vocea Brăilei" a reuşit să discute cu baronul PSD, care nu s-a abţinut să nu facă glume pe seama situaţiei.
"Sunt într-o pivniţă ca să nu fiu văzut pentru că vreau să văd cum funcţionează deszăpezirea fără prezenţa mea. M-am închis, m-am izolat", a declarat acesta.
- Citiţi mai mult: Județul cu 300.000 de români BLOCAȚI în CASE. Poliția a închis toate drumurile. BARONUL județului își petrece CODUL ROȘU în vacanță, în AUSTRIA
"Sunt plecat de câteva zile, am avut planificarea făcută de mai demult. Cum am plecat, a picat zăpada. Asta este. Acum o să mă întorc, Dacă pot, mâine-poimâine mă întorc. Dar eu vă spun că lucrurile sunt sub control din toate punctele de vedere şi nu mă aştept să mă ajute nici Guvernul, ei ne ajută cu ce pot, cel mai bine ştim tot noi care este situaţia acolo", a explicat Stancu, pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei".
"Sigur că sunt localităţi izolate, sate cu probleme în mod special, intervin la urgenţe inclusiv în momentul ăsta atunci când este cazul, asta se întâmplă. Dar lucrurile sunt sub control, avem foarte bine organizată treaba în ceea ce priveşte deszăpezirea, dimineaţă nu mai aveam nicio localitate izolată cu excepţia lui Pribeagu. Azi a nins toată ziua, este cod roşu, dar nu este nicio problemă. Eu nu mă aştept să mă ajute nu ştiu cine de nu ştiu unde. Am bani suficienţi, îmi rezolv problema pe plan local, avem rezerve de apă minerală, plată, conserve", a adăugat Stancu.
E o încercare, dacă vreţi. E mai multă zăpadă decât acum doi ani de zile când ştiţi ce am păţit la Pribeagu şi la Drogu. Dar suntem pe poziţie. Eu mă bucur că a nins aşa de mult că o să avem un an agricol foarte bun. Sigur, nu mă bucur că oamenii au necazuri, dar noi suntem aici ca să încercăm să rezolvăm toate problemele", a mai declarat Stancu. Premierul Victor Ponta a spus ieri, după reunirea Comandamentului de Iarnă, că se aşteaptă ca Bunea să viziteze fiecare comună din judeţul Brăila.
"Ştiu că mâine (n.r. - azi), împreună cu dl Duşa, trebuie să viziteze fiecare comună din judeţul Brăila. Nu ştiu dacă schiază în Brăila, ştiu că mâine, împreună cu ministrul...Asta ştiţi dvs. la B1. Eu ştiu că mâine (n.r. - azi) îl vedeţi tot la B1 vizitând judeţul Brăila, fiecare comună, împreună cu ministrul Apărării", a spus premierul Victor Ponta.