Memoria EVZ. Mazăre și-a tras iaht de 220.000 de dolari

Memoria EVZ. Mazăre și-a tras iaht de 220.000 de dolari

Pe ultima pagină a „Bulinei roșii”, din 21 mai 2002, a apărut o știre potrivit căreia Radu Mazăre, proaspăt ales primar pe atunci, și-a luat o jucărie nouă. Mai exact un iaht! Ambarcațiunea, care ar fi costat 220.000 de dolari, se numea Mochi Craft și devenise o atracție a portului turistic Tomis, din Constanța.

 La ora respectivă, iaht-ul lui Mazăre, pe care ulterior a urcat și Mike Tyson, era cea mai costisitoare ambarcațiune din Portul Tomis.

INFO

Pasiunea lui Radu Mazăre pentru sporturile nautice este binecunoscută, fostul edil al Constanței practicând mai multe astfel de discipline. Atât doar că, la bază fiind ofițer de marină, Mazăre a urcat la bordul unei nave comerciale doar în vizită.

CV

Radu Mazăre este arestat preventiv în „Beciul domnesc”, fiind urmărit penal în mai multe dosare de corupție. El a terminat Institutul de Marină Civilă în 1992. A condus revista constănțeană „Contrast” și cotidianul dobrogean „Telegraf”. Mazăre a fost deputat în legislatura 1996-2000, fiind ales pe listele PD. A fost ales de trei ori consecutiv primarul Constanței. Săptămâna trecută el a demisionat din această funcție, iar, miercuri, și din PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News