Meghan Markle moare de gelozie. Adele a pus ochii pe Harry: „Mă dau în vânt după el! Știu că am spus că nu aș ieși cu un roșcat, dar...”

Meghan Markle moare de gelozie. Adele a pus ochii pe Harry: „Mă dau în vânt după el! Știu că am spus că nu aș ieși cu un roșcat, dar...”

Un interviu oferit de Adele pentru Glamour schimbă toată relația sa cu Prințul Harry și Meghan Markle. În presa internațională au mai apărut informații potrivit cărora cântăreața le-a oferit sfaturi celor doi soți și ar fi fost alături de aceștia în mai multe situații delicate, însă se pare că situațiile sunt cusute cu ață albă. Adele a dat din casă multe detalii despre „pasiunea obraznică” pe care o are pentru partenerul actriței Meghan Markle.

În timp ce Adele lansează în forță un nou album muzical, presa internațională a scos la iveală un interviu oferit de cântăreață în anul 2011, în care aceasta vorbește despre „pasiunea” sa pentru Prințul Harry. „Aș fi o adevărată ducesă!”, s-a exprimat Adele.  Artista își lansează vineri, 15 octombrie, noul album „Easy on Me”. Mai urmează încă unul, al patrulea, extrem de așteptat de public. Într-o declarație oferită joi, cântăreața britanică a confirmat că melodiile sale vor fi difuzate pe platformele de streaming pe data de 19 noiembrie.

În cadrul interviului, ea a explicat că noul ei album a fost lansat pentru a-l ajuta pe fiul ei, Angelo James, să înțeleagă de ce ea și tatăl său, Simon Konecki, au divorțat. Adele a avut o relație cu Simon de la jumătatea anului 2011, iar fiul lor s-a născut anul următor. Cei doi părinți s-au căsătorit în anul 2018, însă în 2019 au divorțat.

„Ne-am căsătorit când aveam 30 de ani... apoi am plecat”, a spus Adele. Cântăreața celebrei melodii „Someone Like You” este cunoscută în spațiul public pentru discreția sa. Niciodată nu și-a dorit să fie pe prima pagină, însă nu s-a întâmplat acest lucru atunci când, în anul 2011, a vorbit public despre „pasiunea” sa pentru soțul lui Meghan Markle.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adele s-a îndrăgostit până peste cap de Harry

Adele a recunoscut pentru Glamour că s-a îndrăgostit lulea de Prințul Harry. Ducele, cu patru ani mai mare decât ea, era singur la acea vreme - cel puțin, așa se crede.

„Mă dau în vânt după Prințul Harry. Știu că am spus că nu aș ieși cu un roșcat, dar e vorba de Prințul Harry! Aș fi o adevărată ducesă atunci. Mi-ar plăcea să ies în oraș cu el, pare un tip foarte amuzant”, s-a exprimat Adele, care pe atunci era în vârstă de 23 de ani.

În ciuda faptului că a recunoscut că s-a îndrăgostit de prinț, Adele a explicat că nu îi place să se întâlnească cu celebrități.

„Am fost la câteva întâlniri cu celebrități, dar nu-mi place. Ieși în oraș și toată lumea se uită la voi doi. Nu am de gând să spun cine, dar dacă merg cu cineva undeva, prefer să aleg locuri stabilite dinainte, unde sunt convinsă că sunt oameni care știu cum să își țină gura închisă. Și apoi, mai este o problemă - toată lumea vrea să se culce cu o celebritate, așa că nu aș avea încredere în ei”, a spus Adele.

Ce pretenții are cântăreața de la bărbați

Cântăreața a recunoscut pe atunci că nu își alege bărbații după un anumit tipar, însă are câteva preferințe. La acel moment, vedeta își lansase cel de-al doilea album, „21”, care conținea single-urile de top „Someone Like You”, „Rolling in the Deep” și „Set Fire to the Rain”.

„Nu am un anume tipar. Nu am avut niciodată. Mai în vârstă, dar să nu fie de 50 de ani. Nu mai tânăr decât mine. Sunt destul de tânără, așa că ar fi ca și cum m-aș culca cu Justin Bieber! Orice culoare. Orice formă. Dar trebuie să fie amuzant. Ultimul lucru de care am nevoie este cineva care nu știe unde se află sau ce își dorește. Eu știu ce vreau. Și știu foarte bine ce nu vreau”, a spus Adele.

În declarația de joi, artista a recunoscut că a învățat „o mulțime de adevăruri crâncene” despre ea însăși. „Aș spune că nu m-am simțit niciodată mai liniștită în viața mea. Și astfel, sunt pregătită să scot în sfârșit acest album”, a declarat cântăreața britanică pe 14 octombrie, potrivit The Express.