Mate Andras despre UMF Târgu Mureș: Dacă PDL se răzgândește, UDMR va ieși de la guvernare
- Marius Vulpe
- 22 martie 2012, 13:42
UDMR va ieşi de la guvernare în cazul în care PDL se va răzgândi în ceea ce priveşte înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, a avertizat astăzi, liderul deputaţilor acestei formaţiuni, Mate Andras.
''În situaţia în care se răzgândeşte partenerul de coaliţie - şi e vorba doar de PDL, deoarece UNPR şi minorităţile au zis că ne susţin în această doleanţă -, cred că vom ieşi de la guvernare. În legea privind educaţia scrie foarte clar că în România sunt considerate prin lege trei universităţi multiculturale, printre care 'Babeş-Bolyai', dar şi UMF din Târgu Mureş. Dacă nu se respectă legea de către universitate, guvernul are obligaţia de a interveni prin hotărâre de guvern şi de a respecta legea'', a subliniat deputatul Mate Andras.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că în şedinţa Guvernului de marţi a fost o primă lectură a proiectului de hotărâre referitor la UMF Târgu Mureş.
''În urma acestei lecturi, hotărârea va fi zece zile în dezbatere publică, e deja afişată pe site-ul Ministerului Educaţiei. Ea prevede, printre altele, aşezarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba de predare maghiară pe următoarele structuri: asistenţă medicală generală, medicină, medicină în limba engleză, farmacie în limba maghiară şi moaşe. Este parte a Universităţii multiculturale de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi această chestiune a multiculturalităţii este un element important în constituirea instituţiei'', a spus Dan Suciu.