Maşini cu garanţii la jumătate

Maşini cu garanţii la jumătate

Drumurile proaste îi fac pe marii producători auto să reducă garanţia la autoturismele din România.

Ofertele producătorilor auto din România în privinţa garanţiilor acordate pentru maşini diferă de cele oferite în alte state din Europa. Unul dintre motivele invocate de aceştia este starea proastă a infrastructurii care duce la deteriorarea mult mai rapidă a maşinilor. Dacă în majoritatea statelor europene garanţia acordată autoturismelor este de 3-4 ani, uneori fără limită de kilometri, în România unele companii au scăzut acest prag la 2 ani, iar altele se gândesc să-l reducă la jumătate faţă de cel existent în state mai dezvoltate.

Producătorul autohton Dacia a anunţat deja că noul model Sandero va fi disponibil în România cu o garanţie de un an şi jumătate, în limita a 100.000 de kilometri, în timp ce în alte state va avea trei ani de garanţie, tot până la 100.000 de kilometri. Contra cost

Motivul invocat de oficialii Dacia este legat de costuri, însă aceştia nu îl exclud nici pe cel al drumurilor foarte proaste. „Pe alte pieţe, Sandero va fi mai scump decât în România, dar va avea şi o garanţie mai mare“, a declarat directorul comercial al Dacia, Renault şi Nissan, Jacques Daniel, citat de Mediafax.

Români care vor dori o garanţie extinsă vor fi nevoiţi să mai scoată ceva bani din buzunar. „Pentru România am decis să-i acordăm posibilitatea clientului de a opta pentru garanţie extinsă, contra cost, în condiţiile în care mulţi posesori nu doresc trei ani de garanţie“, a mai spus reprezentantul Renault.

În Italia, Franţa, Belgia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Spania şi Elveţia modelul va avea trei ani de garanţie în limita a 100.000 de kilometri. Dacia va lansa oficial pe piaţa românească modelul Sandero în luna iunie. Garanţii similare reduse sunt acordate în prezent şi la modelul Logan Sedan, unul dintre cel mai bine vândute pe piaţa românească. Condiţii diferite

Dacia-Renault nu este singurul producător care face difenţe între piaţa românească şi alte pieţe europene. Mărci precum Skoda sau Volkswagen acordă garanţii de 2 ani în cazul maşinilor, însă fără limită de kilometri. „Garanţia în afara teritoriului României se aplică conform planului de service“, au explicat oficialii Porsche România.

Termene mari de garanţie sunt oferite de alţi producători, ca oferte speciale. Chevrolet a anunţat că în perioada următoare va acorda garanţii de 5 ani pentru anumite modele. În plus, şi General Motors, deţinătorul mărcilor Chevrolet şi Opel, oferă garanţii extinse, contra cost. Pentru încă 12 luni de garanţie sau 120.000 de kilometri, proprietarul maşinii trebuie să plătească între 250 şi 480 de euro, în funcţie de model. Termenele de garanţie sunt diferite şi la fiecare marcă şi în funcţie de componenta garantată. Pentru vopsea, garanţia este în medie de 3 ani, iar pentru perforarea caroseriei din cauza corodării, de aproximativ 5-6 ani. REZULTATE Rămânem la autoturisme noi

Cei mai mari dealeri de maşini second-hand din România nu se mândresc cu rezultate bune în ultima perioadă. Vânzările AAA Auto au crescut în primul trimestru cu 6%, la circa 18.800 vehicule pe pieţele europene. În România s-au înregistrat însă cele mai slabe rezultate la nivel de grup, respectiv un declin de 25% şi o contribuţie de doar 2,6% în totalul livrărilor. Grupul a consemnat creşteri puternice pe noile pieţe, mai ales în Ungaria şi Polonia (90%, respectiv 59%).

De asemenea, a doua mare piaţă a AAA Auto, Slovacia, a avut o evoluţie pozitivă, cu un avans de 13%, în timp ce Cehia a continuat să dea semne de saturaţie, vânzările coborând cu 8%. Pe piaţa din România, AAA Auto intenţionează să vândă în acest an peste 3.000 de autovehicule, în creştere cu circa 4% faţă de livrările de 2.900 de maşini înregistrate în 2007. Un motiv al vânzărilor slabe din 2007 este menţinerea taxei auto, aplicată la înmatricularea maşinilor second-hand la noi în ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News