Reţeta unui piano-bar: un single malt, o lumină difuză şi muzică live. Nu-ţi mai rămâne decât să spui: "Mai cântă o dată, Sam".
O scară îngustă coboară în subsolul unui bloc din centrul Bucureştiului. Într-o lumină difuză, filtrată de lămpi colorate, doi bărbaţi cântă la pian şi chitară. De jur împrejurul instrumentului cu coadă, oamenii stau pe scaune înalte la un pahar de whisky şi savurează muzica. "Ideea unui piano bar e ca oamenii să poată să stea acolo, lângă muzicieni", spune Emil Toncev, managerul barului.
În Lime Light Piano Bar, înfiinţat în 2006 de doi oameni de afaceri bulgari, se cântă live în fiecare seară, de marţi până sâmbătă, începând cu ora 23.00. Trupele sunt din Bulgaria: "Oamenii se simt foarte relaxaţi aici. Foarte mulţi dintre clienţi se cunosc între ei".
Elegant, cu lambriuri din lemn negru, covoare persane şi copii după desene cu Bucureştiul vechi, barul de pe Calea Victoriei nr. 100 e frecventat de un public cu vârsta peste 30 de ani.
Între Tom Jones şi Holograf
"Se cântă muzică pe care oamenii pot să se distreze: oldies, evergreenuri. Jazz mai puţin, pentru că el se savurează. În principiu, se cântă ceea ce cere publicul, melodii pe care le ştiu cu toţii, gen «Hit the road, Jack», pe care fiecare o leagă de anumite amintiri", explică managerul.
Într-un piano bar, personajele centrale sunt muzicienii din jurul pianului. Ei dau tonul general al serii şi stilul muzicii. Cam de două ori pe an, Milko Dobrev (chitară acustică) şi Ivo Pavlov (pian) cântă în Lime Light, timp de două-trei săptămâni. Repertoriul este foarte larg, de la piese clasice din anii ’70-’80, până la Tom Jones, Joe Cocker sau trupe rock gen Deep Purple, Guns N’ Roses şi Metallica.
Iar Frank Sinatra cu ale sale "My way" sau "New York" este nelipsit. În afară de localurile din zona Balcanilor, Ivo şi Milko au cântat şi în barurile de la bordul feriboturilor, în Norvegia. Cei doi cântă piese în bulgară, engleză, rusă, spaniolă, italiană. Şi, desigur, în română. "Cântăm în română piese de la Cargo, Phoenix şi Holograf. Se potrivesc cel mai mult stilului nostru. Un cântec e bun când e cântat în limba originară", detaliază Milko.
Bacşiş benevol
Dacă cei din public cer o anumită melodie şi le place, îi recompensează cu un bacşiş pe care-l pun în bolul de sticlă aflat pe mijlocul pianului. "Dar nu există un tarif, totul este benevol", spune chitaristul. Există şi o selecţie a melodiilor.
"Mi-ar fi destul de greu să cânt Prince. Scopul nostru nu este să ne testăm abilităţile în diferite stiluri, de la R&B la heavy metal. Noi cântăm live şi trebuie să repetăm înainte, trebuie să ştim versurile".
Dacă apar curajoşi printre clienţi care vor să cânte, nu se întâmplă ca la karaoke: "Aici trebuie să îi testăm puţin înainte să le dăm microfonul. Trebuie să vedem dacă sunt în stare să cânte", spune Milko.
LISTA DE PIANO-BARURI
Delectare cu un pahar de vin şi-un pian în surdină
- Jack’s Piano Bar, Str. George Enescu nr. 10. Program: luni-duminică, de la 8.00 până la ultimul client.
- XO Piano Café, Str. Schitu Măgureanu nr. 4. Program: joi-duminică, de la 17.00 până la 24.00.
- Taverna Viilor, Str. Viilor nr. 95. Program: luni–miercuri, între 20.00 şi 23.00, Live Jazz Piano Bar într-o combinaţie inedită de pian şi trompetă, cu Eugen Vasile şi Dan Nicolau; joi, între 20.30 şi 23.00, Live Lounge Music (jazz, chill, lounge, evergreen); vineri, între 22.00 şi 1.00, Karaoke Live cu Band (Karaoke Live, Muzica Live, Concursuri, Premii); sâmbătă, între 22.30 şi 1.00, Live Band Party (Disco, Latino, Pop Rock, Rhythm and Blues); duminica 20.30-0.00 - Live Traditional Music (muzică grecească, aremenească şi rusească).
- Intermezzo Piano Bar, Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 4. Program: luni–duminică: 9.00 –1.00.
- Piano Cafe, Bulevardul Iancu de Hunedoara, 29F. Program: luni-vineri, de la 8.00 la 24.00.