Regiunea Bosnia-Herțegovina a fost una dintre cele mai vulnerabile și instabile dintre cele șase republici ale fostei Iugoslavii unde, între 1992 și 1995, au avut loc confruntări armate violente, pe fondul disputelor teritoriale și interetnice, la care comunitatea internațională a reacționat cu întârziere, disproporționat și partinic.

Și astăzi, musulmanii, sârbii și croații din Republica Bosnia și Herțegovina au propriile versiuni, evident diferite, despre ororile războiului, inclusiv despre cele întâmplate la Srebenica (10-19 iulie 1995). Pentru Occident, însă, nu exixstă decât un singur adevăr, chiar dacă tot mai puțini politicieni și analiști independenți mai cred în el: sârbii și numai sârbii sunt cei vinovați (sic!).

În ultimul timp, au apărut tot mai multe informații care relevă o altă versiune despre evenimentele de la Srebenica și numărul victimelor…

Participanți în teatrele de operațiuni au început să vorbească, serviciile secrete a

Sensibilizarea opiniei publice prin minciuni și dezinformare

Întregul conflict din spațiul post-iugoslav a fost asistat din umbră de serviciile secrete ale principalelor țări occidentale, care prin mijloace specifice și acțiuni de manipulare-dezinformare au încercat să justifice intervenția militară străină și să prezinte sârbii ca singurii vinovați. Truncherea adevărului, mințirea prin omisiune, prezentarea de știri false sau fotografii contrafăcute au creat o imagine apocaliptică despre evenimentele din teatrele de operațiuni și crimele odioase comise de sârbi.

Beneficiind de suport financiar consistent din partea Arabiei Saudite, la 23 iunie 1992, guvernul de la Sarajevo a încheiat un contract cu compania americană Ruder- Finn pentru a face lobby în favoarea musulmanilor bosniaci în mass-media din SUA, Marea Britanie și Franța, unde sârbii să fie prezentați ca fiind „noii naziști”. Astfel, în mari-le publicații din țările respective, cu preponderență în cele din Statele Unite, au fost strecutate știri, articole sau reportaje despre „victimele” musulmane nevinovate și „criminalii” sârbi, din care nu lipseau expresii precum: „epurare etnică”, „lagăre de concentrare” sau „genocid”, readucând astfel în memoria organizațiilor evreiești imaginea Germaniei Naziste și a camerelor de gazare de la Auschwitz.

8.000 de victime și tot atâtea semne de întrbare

De la începutul anilor ’90, populația sârbă din Bosnia- Herțegovina (B-H) a fost frecvent ținta agresiunilor din partea musulmanilor. Pentru a determina retragerea trupelor bosniacilor musulmani și a proteja așezările populate de etnicii sârbi de atacurile acestora, la 6 iulie1995, armata generalului Ratko Mladic (Foto) a lansat o ofensivă în B-H, pe direcția Nord-Sud, la acțiune participând și formațiunea paramilitară „Scorpionii” a voluntarilor sârbi.

Versiunea oficială susține că la Srebenica ar fi fost executați 8.000 de adolescenți și bărbați musulmani bosniaci, crimă considerată „cel mai mare masacru comis în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial” și catalogată drept „genocid” de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) și Curtea Internațională de Justiție (CIJ).

Este o cifră care provine din surse neprecizate și neidentificabile, ceea ce pune sub semnul întrebării versiunea oficială. Cercetările efectuate de un grup de specialiști din diferite țări europene (juriști, istorici, demografi, statisticieni, anatomopatologi etc.) au descoperit contradicții flagrante în teza occidentală a genocidului, creionând un tablou sensibil diferit de cel al oficialităților.

Pe de altă parte, cifra de 8.000 de victime contrazice aritmetica elementară: după o statistică a guvernului bosniac, confirmată de Organizația Mondială a Sănătății, în august 1995 numărul persoanelor dislocate din Srebenica (adică supraviețuitori ai masacrului) era de 35.632 persoane. Conform acelorași date, cel puțin 2.000 de bosniaci ar fi ajuns în alte locații musulmane, fără ca familiile lor să știe acest lucru, iar aproximativ 2.000 au pierit în luptă (deci 39.632 persoane). Dacă la această cifră îi adăugăm pe cei 8.000 masacrați de forțele sârbe, am ajunge 47.632 locuitori. Puțin probabil, dacă avem în vedere că înainte de masacru populația din Srebenica a fost estimată la 37 – 40.000 locuitori chiar de un judecător american al TPI, doamna Patricia McGowan Wald.

Totodată, mii de „dispăruți” au ajuns la Tuzla, sau au fost uciși în luptă, însă, pentru a accentua ideea „agresorului” sârb și a „victimelor” musulmane, toți cei dispăruți au fost considerați „executați” (sic!). O asemenea concluzie denaturată a dobândit credibilitate după afirmațiile Crucii Roșii privind cei „peste 5.000 de dispăruți”, declarații asupra cărora nu s-a mai revenit, deși același organism internațional recunoștea că „mai multe mii de refugiați au revenit în Bosnia Centrală.”

În aceste condiții, doar monitorizarea prin satelit a masacrului de la Srebenica ar fi putut să aducă imagini/probe privind executarea celor 8.000 de musulmani, uciderea în luptă a mii de combatanți, eventuale operațiuni de deplasare a cadavrelor și amplasarea faimoaselor gropi comune de înhumare a acestora. Rezultatele cercetărilor au fost însă dezamăgitoare pentru regizorii masacrului de la Srebenica: în 1999, au fost descoperite „doar” 2.000 de cadavre, unele dinainte de 1995 și care includeau și pe cele ale sârbilor uciși de musulmani.

Genocid sau manipulare?

În ofensiva din iulie 1995, forțele sârbe au traversat 43 de sate cu populație majoritar musulmană și nu au distrus nicio locuință, iar odată ajunse în Srebenica au evacuat din oraș populația civilă. Această atitudine a fost confirmată ulterior, indirect, chiar de către TPI, care a acuzat „căștile albastre” olandeze, responsabile cu menținerea păcii în acea „zonă de securitate”, că ar fi ajutat la evacuarea populației civile și separarea femeilor de bărbați.

După ocuparea orașului Srebenica, s-a aflat că Regimentul 28 al Armatei Musulmane Bosniace, cuprinzând câteva mii de soldați, părăsise anterior localitatea. Nimeni nu s-a întrebat la vremea respectivă - și nici astăzi - ce căuta o forță de o asemenea anvergură într-o „zonă demilitarizată” și, mai ales, care au fost rațiunile militare ale retragerii intempenstive???

În opinia noastră, noțiunea de „zonă de securitate” era de fapt o mare înșelăciune: presupusă a fi dezarmată, enclava adăpostea formațiuni paramilitare înarmate ale musulmanilor bosniaci care, cu acordul tacit al „căștilor albastre”, lansau atacuri asupra satelor din împrejurimi locuite de sârbi. În anii precedenți ofensivei de la Srebenica, peste 1.000 de civili sârbi au fost omorâți de forțele musulmanilor bosniaci conduse de Naser Oric. Faptele au fost confirmate chiar de comandantul forțelor ONU din Bosnia, generalul Philippe Morillon, în opinia căruia „atacul de la Srebenica a reprezentat o reacție directă la masacrarea sârbilor de către Naser Oric și forțele sale în 1992 și 1993.”

Quid prodest?

Evenimentele din Bosnia- Herțegovina și propaganda fără limite (și fără argumente credibile, am spune noi!) privind masacrul de la Srebenica au avantajat, în mod evident, administrația americană, conducerea musulmanilor bosniaci și autoritățile croate.

> În acea perioadă, președintele William Clinton era supus atât presiunilor mass-media cât și celor venite din partea candidatului republican (Bob Dole) la viitoarele alegeri prezidențiale, pentru ca SUA să sprijine mai activ lupta musulmanilor bosniaci. Se aștepta (căuta?) doar un motiv care să justifice o politică mai agresivă, iar „masacrul” de la Srebenica a venit atunci când trebuia.

> Conducătorii musulmanilor bosniaci așteptau demult o intervenție internațională în favoarea lor, fiind dispuși să facă orice pentru a o obține: să manipuleze, să mintă și chiar să-și sacrifice propriii cetățeni. Surse apropiate fostului lider bosniac Alija Izetbegovic (Foto) susțin că acesta le-ar fi spus comandanților militari că numai un masacru cu peste 5.000 de victime poate determina intervenția comunității internaționale. Retragerea din Srebenica, fără nicio rațiune de natură militară, a Armatei Musulmanilor Bosniaci, net superioară forțelor conduse de generalul Ratko Mladic (raportul de forțe era de 8 la 1 în favoarea musulmanilor!!!) a fost o decizie strategică, ce a generat un sacrificiu necesar pentru atingerea unui obiectiv major.

> Pentru autoritățile croate, reacția comunității internaționale la masacrul de la Srebenica a deturnat atenția opiniei publice și a cancelariilor occidentale de la epurările etnice din vestul Bosniei și de la cele ce au urmat la scurt timp în regiunea Krajna (din Coația), locuită majoritar de sârbi.

Istoria se scrie de învingători, nu de învinși!

Masacrul de la Srebenica a jucat un rol major în politica de destrămare a fostei Iugoslavii și a creat precedentul pentru viitoarea strategie intervenționistă (Kosovo, Serbia, Irak, Libia, Siria etc.), dorind a se demonstra, probabil, că oriune în lume există probleme, Occidentul poate și trebuie să se implice.

Nimeni nu neagă că în spațiul post-iugoslav au avut loc crime de război, epurări etnice sau alte acte de violență extremă, comise de reprezentanți militari și/sau civili ai tuturor părților implicate în conflict, dar de aici și până la genocid este o cale lungă.

Toți cei vinovați trebuie să plătească, iar cei care au stat în spatele scenei trăgând sforile pentru o singură parte să-și asume responsabilitatea politică a unei astfel de decizii. Justiția trebuie să fie imparțială, în afara jocurilor politice și, mai ales, să judece cu aceeași unitate de măsură faptele reprobabile ale croaților, musulmanilor și sârbilor, acolo unde acestea au fost clar dovedite.

Notă: La finele lunii decembrie 2017, Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de la Haga și-a încheiat activitatea. A funcționat 24 de ani și a condamnat 90 de persoane!

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)