Da, a născut pentru a treia oară și are acum și o fetiță. Ruxandra este încă la maternitate și abia așteaptă să ajungă acasă. A găsit , totuși, un moment de răgaz pentru a scrie pe blogul său experiența pe care a avut-o în maternitate.

Rândurile așternute sunt extrem de emoționante și a dezvăluit cum a reacționat atunci când l-a văzut prima dată pe bebeluș.

„După cum era de așteptat, Frățioara n-a stat în burtică până la facultate. Dar nici de Constantin și Elena n-a vrut să ne cunoaștem. Abia pe 22 mai a venit și e fetiță, chiar e fetiță, i-am numărat și i-am iubit toate degețelele, mă tot uit la trupușorul ei pufos și-mi zic: Doamne, chiar e a mea minunea asta, eu am făcut-o: Tot nu îmi vine să cred că sunt mamă de fată și mamă de trei. Viața noastră prinde cel mai frumos contur.

E incredibil cum ți se pot spulbera temerile într-o fracțiune de secundă și cât de firesc devine totul în momentul în care îți strângi puiul la piept.

Băieții nu sunt fizic lângă noi, dar vorbim zilnic pe FaceTime și parcă ar fi aici. Am plâns cu M în telefon când mi-au adus-o în salon și am alăptat-o pentru prima dată, am râs și am plâns cu Albert și Aris când și-au văzut surioara, tot prin telefon și au analizat-o la milimetru, apoi am râs și-am plâns doar cu ea în brațe și cu gândul la momentul în care și băieții o vor putea vedea cu adevărat, mirosi și iubi de aproape.

Suntem bine, sănătoase, vrem acasă! Am să vă povestesc totul pe îndelete, în curând. Deocamdată, mi-am luat câteva momente să mă dezmeticesc și să mă bucur de minunea mică. A, și până ne externăm, Frățioara va trebui să primească și un prenume (sau două) de fetiță frumoasă, pufoasă și bună ce este” a scris Ruxandra Luca, pe blogul său personal.