O copilărie marcată de lipsa unui tată, plină de neajunsuri, sunt câteva din mărturisirile făcute de actorul Victor Rebengiuc, care s-a implicat recent într-o campanie a fundației Hope and Homes for Children România.

O copilărie marcată de lipsa unui tată, plină de neajunsuri, sunt câteva din mărturisirile făcute de actorul Victor Rebengiuc, care s-a implicat recent într-o campanie a fundației Hope and Homes for Children România, anunță digi24.ro.Victor Rebengiuc a mărturisit la Digi24 neajunsurile din copilăria sa, acesta spunând că a fost crescut de  bunici, simțind ce înseamnă să nu ai un tată., acesta părăsindu-l pe el și pe fratele său când ei erau mici.

Victor Rebengiuc își amintește că a mâncat mai mult fasole, varză și cartofi, carnea fiind un aliment de lux, de care avea parte doar de sărbători. Victor Rebengiuc își amintește și de mama sa, despre care spune că era o femeie frumoasă și tânără, dar care nu a avut noroc, și care se temea să vină să îl vadă pe scenă, atunci când a devenit actor.

„N-a fost bine. Am crescut fără tată, care ne-a părăsit pe mine și pe fratele meu când eram foarte mici, eu cred că aveam 2 ani și el 1 an. Am fost crescut de bunici, din fericire, pentru că am avut niște bunici materni foarte buni. Cealaltă parte a familiei, familia din partea lui taică-meu, n-am cunoscut-o. Era de pe undeva de prin Moldova și n-am avut ocazia să-i cunosc. N-am știut că avem rude. Am aflat târziu, când eram actor deja, lumea mă cunoștea: Auzi, să știi că eu sunt unchiul tău! Să fii sănătos, i-am spus, târziu mi-atragi atenția asupra acestui lucru.

Am simțit întotdeauna lipsa unui tată. E altceva când ai un tată, mi-nchipui, când ai cum să te sfătuieșți cu el în legătură cu fel de fel de lucruri care ți se întâmplă copil fiind. Evident că m-a marcat", spune actorul.

„Ăsta a fost 'norocul' maică-mii, n-a izbutit și ea să aibă o familie, să aibă un soț”

Acesta spune că mama lui  s-a recăsătorit la mulți ani după, când el era în liceu .  Victor Rebengiuc spune că nu s-a putut apropia de noul sau tată care era destul de rezervat în relația cu el și cu fratele lui.

„A murit și el, din păcâte, săracul, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. Ăsta a fost 'norocul' maică-mii, n-a izbutit și ea să aibă o familie, să aibă un soț.

S-a luptat, a muncit, ne-a crescut pe noi, cu ajutorul bunicilor. Ei mai ales ne-au ajutat, au fost tot timpul cu noi, dar am avut o viață foarte modestă, am fost oameni săraci, foarte săraci familia mea. Există un singur salariu, al maică-mii, care ne ținea în viață. În copilărie am mâncat rareori carne. Fasole, cartofi, varză, ăsta era meniul nostru obișnuit. De sărbători mai prindeam câte o bucată de carne. Trăind aici, în București. Eu sunt născut și crescut și încă în viață în București.

Mama nu ne-a părăsit, tată ne-a părăsit. Și el s-a prăpădit, a murit în război, în 1942, la Stalingrad. Am avut, că urmare a morțîi lui, am avut o pensie de orfan de război, fratele meu și cu mine, și așa am putut să trăim și cu banii ăștia pe care îi primeam, habar n-aveam cât era pensia, dar oricum era un ban care venea în casă, acolo, și ne mai ajută până am terminat școala, pe urmă am intrat la facultate.

Ca adult, n-am mai simțit lipsa tatei. Aveam treabă cu teatrul atunci, aveam probleme, roluri care spun probleme, aveam altceva, nu mai aveam nevoie de el. Îmi luasem zborul”.