Mărturiile unui jurnalist care s-a luptat cu virusul ucigaș: ”Fiara nu rămâne la fel, se schimbă”
- Magda Spiridon
- 14 aprilie 2020, 12:03
Un jurnalist de la CNN, Chris Cuomo, a povestit prin ce stări a trecut după ce s-a infectat cu Covid-19.
„Iată ce am aflat, iată care e secretul să scapi de acest virus. Nu are legătură cu o pastilă sau un sirop. Are legătură cu voința ta. Virusul ne vrea la pământ, vrea să îl luăm. Cu excepția câtorva norocoși, care nu au simptome foarte grave, ceilalți care îl luăm vom trece prin stări cum nu am mai avut niciodată în viața noastră. Pe zile și în valuri.
Vechea abordare, că trebuie să stai în pat când te îmbolnăvești, sună bine. Dar dacă te lupți cu acest virus, trebuie să faci și cel mai mic efort posibil, credeți-mă, am trecut prin asta. Nu poți să rămâi acolo. Pentru că fiara nu rămâne la fel, se schimbă.
Chiar dacă febra cedează, corpul te doare atât de rău, pentru că virusul nu vrea să te miști. Deloc. Așa poate ajunge în plămâni. Simt cum îmi strânge pieptul. Când am făcut radiografia, am văzut imediat cum s-a infiltrat. Nu aveam de gând să fac show-ul în seara aceea, eram terminat. Mă scăldam în transpirație. Și 12 ore mai târziu, eram în același loc, nu am închis un ochi. Eram moale și speriat”, a povestit, pentru Digi 24, Chris Cuomo.
Apoi, a continuat Chris, a primit un telefon de la prietenul unui prieten al unui prieten: ”Și doctorul ăsta, specialist în pneumologie, m-a întrebat dacă pot să mă ridic. I-am răspuns că da, iar el m-a îndemnat să o fac. Apoi m-a întrebat dacă pot să-mi țin respirația 10 secunde. Probabil că nu, să fiu sincer, i-am răspus. Fă-o, m-a îndemnat”.