A murit la 80 de ani. La vârsta senectuții. Marele nostru artist a transfomat taragotul dintr-un banal instrument lăutăresc într-unul demn de o fi larmonică. Puțini știu, însă, un episod grav din viața sa.

În zilele lui „Martie Negru”, Dumitru Fărcaș, Veta Biriș și alți artiști erau în Tîrgu Mureș, unde susțineau spectacole. Era chiar în zilele de 19 și 20 martie 1990, când a avut loc crunta și tragica confruntarea dintre românii și ungurii din acest oraș. Împreună cu ei mai erau Leopoldina Bălănuță, Sava Negrean și Laura Lavric. Atunci, artistul Dumitru Fărcaș a fost salvat de militari pentru a nu fi linșat de maghiari. Veta Biriș a povestit, pentru Evenimentul zilei, cum a trăit acele clipe.

„Eram la Palatul Culturii. Deja se adunaseră mulți oameni în piața din fața hotelului Grand. Noi cântam la mică distanță, la Palatul Culturii. Nu știu cine a avut ideea să scoată boxele afară. Mă gândesc că maghiarilor nu le-a plăcut când au auzit cum cântăm „Noi suntem români” și s-a produs o busculadă. Dumitru cânta la taragot de răsuna tot orașul. Nu știu ce a fost, noi eram înăuntru, nu știam ce se întâmplă afară. S-a întrerupt spectacolul. Au venit niște oameni, militari cred, și ne-au scos de acolo. Am trecut prin mulțime până la Grand. Ne-au dus într-o cameră și de acolo am văzut cum a intrat camionul în oameni, apoi în Biserică. Apoi au venit militarii. Pe mine m-au scos din hotel, m-au dus să-mi iau mașina, m-au escortat până la ieșirea din oraș și m-am dus acasă, la Căpâlna”, a povestit artista.

Ascuns de soldații români în hotel

Avocatul Ioan Sabău Pop, unul dintre fondatorii Uniunii „Vatra Românească”, și-a amintit, la rându-i, de acele momente deoarece era acolo. Pe Dumitru Fărcaș l-au ascuns militarii și personalul hotelului. „Ungurii au intrat în hotel, în hol. Îi căutau pe artiștii români. Și pe mine, pe noi cei de la Vatra. Pe Dumitru Fărcaș l-au ascuns în hotel, pe mine m-au dus la o unitate militară”, a povestit Sabău. Își mai amintește că Laura Lavric a jurat în acea noapte că nu mai calcă niciodată în Tîrgu Mureș.

 

A fost unul dintre cei mai iubiți români

Unul dintre prietenii de suflet ai lui Dumitru Fărcaș a fost investigatorul Valer Marian, fost procuror și ex-senator. Și acesta îl descrie cum se cuvine pe marele nostru artist: „L-am cunoscut pe maestrul Fărcaș în perioada sudenției mele de la Facultatea de Drept din Cluj. El cânta la restaurantele Continental și Someșul. Dar mai apropiați am devenit în ultimii 25 de ani, perioadă în care ne-am întâlnit, de zeci de ori, la Cluj sau la Satu Mare. Onora cu taragotul său toate manifestările oșenilor, codrenilor sau moților din județ. Alături de talentul său inegalabil era un om de o simplitate, bonomie, generozitate și noblețe pe care eu nu le-am mai întâlnit!” Prietenul său povestește că lumea îl aștepta, peste tot, ca pe un tămăduitor, un eliberator al sufletelor. Că a fost ca un fel de părinte sau bunic al tuturor: „ A fost, cu siguranță, unul dintre cei mai iubiți dintre pământeni. Și un iubitor sincer de neam și de țară”.

Nu a cântat niciodată la ureche și la comandă

Prietenii săi spun că de multe ori l-au sfătuit să-și mărească onorariile, pentru că, în simplitatea și modestia sa, se mulțumea cu niște sume de patru-cinci ori mai mici decât ale unor cântărețe și cântăreți de fițe. Valer Marian povestește: „Știu că nu-i plăcea să cânte la comandă sau pe bani. Nici de la politicieni, nici de la întreprinzătorii tranziției. Odată, în timp ce luam masa cu el la restaurantul hotelului Dacia din Satu Mare, a fost asaltat de niște afaceriști locali, care au scos la vedere teancuri de mii de dolari și l-au rugat să le cânte ceva, orice. Foarte calm și respectuos, le-a răspuns: „Măi băieți, îmi pare rău, dar eu sunt artist, nu lăutar care cântă la ureche și la comandă„”.

Mesaj cutremurător de la Florin Piersic

„Doamne, Dumnezeule, te rog oprește-te! Nu-i mai lua, unul după altul de lângă noi! Mitrule, fratele meu, cum să-mi faci una ca asta?! Mai zilele trecute am vorbit la telefon! Ce amintiri de o viață avem noi împreună! Ai plecat de lângă noi, tu om minunat și artist excepțional! Simt în inima mea toate lacrimile lumii, ale familiei tale, mai ales pe ale prea iubitei tale soții Elena și a fiicei tale Andreea, ale prietenilor tăi, ale poporului ăstuia pe care l-ai iubit atât de mult și știu că undeva, într-un colț, taragotul tău iubit plânge și el. Tristețea mea nu are margini! Mă rog pentru sufletul tău, să zboare în Lumină!”, a fost declarația zguduitoare a lui Florin Piersic, la aflarea veștii că prietenul lui, Mitru Fărcaș, a murit.

 

Telemeaua veche de oaie și spiritul unui patriot

L-am întâlnit pe Dumitru Fărcaș, prima oară, la Tășnad în județul Satu Mare. Erau zilele orașului și el cânta pe o scenă oarecum anostă. Dar, de cum a început să sufle în taragotul său fermecat, Mitru Fărcaș a devenit un magnet uman. Și omul nu numai că cânta, ci și vorbea. Și vorbea fără prompter sau discurs scris în față. Le zicea bine despre patrie și patrioți. Despre ce am avut și ce am pierdut. Un orator desăvârșit completat de un taragot de taraf lăutăresc autentic. Însă cu sufletul Carpaților în el.

Apoi, l-am întâlnit, personal, la Cluj, în restaurantul hotelului Melody, din centrul orașului. Venea acolo, când și când, să stea de vorbă cu jurnaliștii că acolo era, pe timpuri, epicentrul presei clujene. Îi mai lua peste picior, îi mai dojenea și, uneori, le mai și cânta. Pe gratis și de plăcere.

Iar, ani mai târziu, m-am revăzut cu el întrun restaurant cu specific vânătoresc din mijlocul Capitalei. În jurul nostru erau mulți oameni cu bani, avocați, afaceriști, parlamentari și alte VIP-uri. Comenzile curgeau, de la antricot de căprioară, cotlete de mistreț și labă de urs, la vrăbioară de iadă și fazan în aspic. Mitru a vrut doar niște telemea veche de oaie, cu roșii și trei fire de ceapă verde, cu o coajă de pâine. Ce poate fi mai explicit?