Marie Curie a inaugurat Secţia de Chirurgie

Marie Curie a inaugurat Secţia de Chirurgie

Spitalul Marie Curie a inaugurat astăzi oficial Secţia de Chirurgie, transmite Mediafax.

Lucrările de renovare a Spitalului "Marie Curie" au început în iunie 2007, cu fonduri strânse în campania de renovare a unităţii sanitare iniţiate, în urmă cu un an, de Fundaţia Scheherazade, în cadrul căreia au fost strânse 1,5 milioane de euro.

Până la sfârşitul anului curent urmează să fie reamenajate patru din cele şapte etaje ale clădirii.

La inaugurarea oficială au participat premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, prefectului Capitalei Cătălin Deaconescu, preşedintele Fundaţiei Scheherazade Wajiha Haris şi preşedintelui Enel Fulvio Conti, alte oficialităţi şi diplomaţi.

Eugen Nicolăescu s-a arătat încântat de eveniment, precizând că Ministerul Sănătăţii a alocat peste cinci milioane de lei pentru renovarea Spitalului de Copii Marie Curie.

Investiţia totală pentru renovarea unităţii spitaliceşti se ridică la 1,5 milioane de euro, mare parte din sumă fiind deja strânsă din donaţii. Reprezentanţii Fundaţiei Scheherazade au anunţat, joi, că această sumă a fost strânsă, Fundaţia Enel Cuore donând 500.000 de euro. Banii donaţi de Enel vor fi folosiţi pentru reparaţiile şi lucrările de modernizare de la ultimele două etaje ale clădirii.            Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că va susţine acest proiect. Invitat să taie panglica, premierul a afirmat că meritele principale în această acţiune îi revin doamnei Wajiha Haris, pe care a invitat-o să oficieze acest moment.

Ne puteți urmări și pe Google News