Marian Iancu nu mai vrea să-l vadă pe Cosmin Contra pe teren

Marian Iancu nu mai vrea să-l vadă pe Cosmin Contra pe teren

Patronul echipei FC Timişoara l-a ameninţat pe antrenorul "alb-violeţilor" că îl va concedia în cazul în care va continua să mai joace fotbal.

După ce Steaua şi Dinamo s-au împiedicat în acest tur de campionat la Urziceni, în faţa unei echipe "peticite", sâmbătă a venit rândul formaţiei FC Timişoara să calce strâmb contra Unirii. Bănăţenii au reuşit să obţină doar o remiză în faţa ialomiţenilor (scor 1-1), într-una dintre cele mai plictisitoare partide ale campionatului.

Timişorenii au deschis scorul în repriza secundă, prin Alexandru Popovici, în minutul 55, dar gazdele au egalat din ofsaid cu 10 minute înaintea finalului, prin Dinu Todoran, unul dintre su pravieţuitorii echipei care a uimit în ultimii ani fotbalul românesc.

"Noi nu suntem o echipă de Liga C"

Ne puteți urmări și pe Google News

FC Timişoara rămâne singura echipă din Liga I care nu a pierdut niciun joc în primele 15 etape. Acest fapt nu l-a impresionat pe Marian Iancu, patronul bănăţenilor, care a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Cosmin Contra, antrenorul-jucător al "alb-violeţilor". Iancu este deranjat de faptul că "Guriţă" continuă să intre pe teren.

Patronul l-a somat pe Contra să se ocupe doar de antrenorat. În caz contrar, tehnicianul va fi concediat. "De foarte mult timp nu am mai fost aşa de supărat. Am nevoie de antrenorul Contra, nu mai am nevoie de jucătorul Contra. El nu mai poate juca, începe deja să mă supere că nu vrea să înţeleagă. I-am spus deja de câteva ori, dar tot intră pe teren. Suntem o echipă care trage la titlu, noi nu suntem echipă de Liga C, ca să intre antrenorul neîncălzit pe teren. L-am rugat, o spun acum public poate înţelege: dacă mai intră pe teren mă despart şi de antrenorul Contra", a declarat Marian Iancu, la Realitatea FM.

Bossul echipei FC Timişoara a spus că-i acordă credit în continuare lui Cosmin Contra. "Ca antrenor are susţinerea mea 100%, dar nu-l mai vreau pe teren. I-am spus-o delicat, cu blândeţe, dar am fost penibili la Urziceni, nu mai pot. S-au făcut foarte multe greşeli. Ce dovadă mai mare de încredere trebuie să-i arăt dacă la 35 de ani i-am dat banca tehnică? Aştept responsabilitate şi un exemplu din partea lui", a mai afirmat Iancu.

În meciul de sâmbătă jucat cu Unirea Urziceni, Cosmin Contra a intrat pe teren în minutul 64, la scorul de 1-0 pentru FC Timişoara, el înlocuindu-l pe Pătraş. În acest moment, în Liga I, mai există un antrenor-jucător. Echipa "U" Cluj este pregătită de atacantul Claudiu Niculescu. "Clau-gol" a debutat în această postură sâmbătă, în meciul de pe teren propriu cu Pandurii Tg.-Jiu (scor 1-1).

"Contra nu mai poate juca, începe deja să mă supere că nu vrea să înţeleagă. I-am spus de câteva ori, dar tot continuă să intre pe teren.", MARIAN IANCU, patronul echipei FC Timişoara

GRABA STRICĂ TREABA

"Centralul", doborât de nevoi fiziologice

Dragoş Istrate, "centralul" meciului Unirea Uriceni-FC Timişoara, a fost protagonistul unui moment hilar. El a fluierat finaul primei reprize în minutul 42 şi 22 de secunde.

Daniel Deca, arbitrul de rezervă, l-a atenţionat pe Istrate că timpul regulamentar nu se scursese. "Centralul" a revenit asupra deciziei şi jocul a fost reluat. Se pare că Istrate s-a grăbit pentru a-şi satisface nevoile fiziologice!