Evenimentul Zilei > International >  Marea Britanie, SUA și Australia, aliate împotriva Beijingului. Pact istoric pentru a contracara China în regiunea Asia-Pacific
 Marea Britanie, SUA și Australia, aliate împotriva Beijingului. Pact istoric pentru a contracara China în regiunea Asia-Pacific

 Marea Britanie, SUA și Australia, aliate împotriva Beijingului. Pact istoric pentru a contracara China în regiunea Asia-Pacific

Pactul Aukus, care va acoperi și AI și alte tehnologii, este unul dintre cele mai mari parteneriate de apărare ale țărilor din ultimele decenii, ssusțin analiștii militari intenaționali.

Noul parteneriat a fost anunțat într-o conferință de presă virtuală comună între președintele american Joe Biden, premierul britanic Boris Johnson și șeful guvernului australian Scott Morrison, miercuri.

Un angajament militar fără precedent de la al doilea război mondial încoace

Deși China nu a fost menționată direct, cei trei lideri s-au referit în mod repetat la preocupările regionale de securitate despre care au spus că au „crescut semnificativ”.
Alianța Aukus este probabil cel mai semnificativ angajament de securitate între cele trei națiuni de după al doilea război mondial, susțin analiștii.

Pactul se va concentra pe capacitățile militare, separându-l de alianța Five Eyes de partajare a informațiilor, care include și Noua Zeelandă și Canada.
Potrivit pactului, Australiei îi este permis pentru prima dată să construiască submarine cu propulsie nucleară, folosind tehnologie americană.

Pe lângă submarine, Aukus va implica, de asemenea, schimbul de capacități cibernetice și alte tehnologii submarine.

„Aceasta este o oportunitate istorică pentru cele trei națiuni, cu aliați și parteneri care au aceeași idee, de a proteja valorile comune și de a promova securitatea și prosperitatea în regiunea indo-Pacifică”, se arată în declarația comună.

„Acest lucru arată într-adevăr că toate cele trei națiuni trasează o linie în nisip pentru a începe și a contracara mișcările agresive ale [Chinei] în Indo-Pacific”, a declarat Guy Boekenstein de la Asia Society Australia.

Britanicii, încântați să redevină o putere mondială

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că pactul va „păstra securitatea și stabilitatea în întreaga lume” și va genera „sute de locuri de muncă cu înaltă calificare”.

Vorbind la BBC, secretarul apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, a declarat, de altfel, că Republica Populară Chineză „se angajează într-una dintre cele mai mari cheltuieli militare din istorie”.

„Își dezvoltă forța navală [și] aeriană într-un ritm alert. Evident, este angajată în unele zone disputate”, a spus el. „Partenerii noștri din acele regiuni vor să poată rezista”.

 

China cataloghează pactul drept „extrem de iresponsabil”

Alianța încheiată de SUA, Marea Britanie și Australia a stârnit reacția furioasă a Chinei, care a catalogat acordul drept „extrem de iresponsabil”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat că noua alianță „subminează grav pacea și stabilitatea regională și intensifică cursa înarmărilor”.
Mai mult, Ambasada Chinei la Washington a acuzat țările semnatare de „mentalitate de război rece și prejudecăți ideologice”.

Și francezii sunt foc și pară

Pactul a creat, de asemenea, disensiuni cu Franța, care pierde un contract de 50 de miliarde de dolari cu Australia pentru construirea a 12 submarine.

„Este, într-adevăr, o lovitură în spate”, a declarat ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian pentru postul de radio France Info.
Jean-Yves Le Drian, a declarat, de asemenea, că încrederea cu Australia „a fost trădată”

Australia va deveni doar a șaptea națiune din lume care operează submarine cu propulsie nucleară, după SUA, Marea Britanie, Franța, China, India și Rusia, dar guvernul australian dă asigurări că nu intenționează să obțină arme nucleare, notează BBC,

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: