Marile puteri occidentale au cerut, marți, „eliberarea imediată și necondiționată” a lui Navalnîi. Londra a denunțat decizia „perversă” a sistemului de justiție rus de a-l trimite în închisoare pe disident. SUA va cere socoteală Rusiei.
Marea Britanie, SUA, Franța și Germania cer eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi. „Marea Britanie solicită eliberarea imediată și necondiționată a lui Alexei Navalnîi. Și a tuturor protestatarilor pașnici și jurnaliștilor arestați în ultimele două săptămâni”, a declarat ministrul britanic de Externe, Dominic Raab.
Londra denunță o decizie „perversă” a justiției de la Moscova
Raab consideră că decizia „perversă” a justiției ruse arată că Moscova nu își îndeplinește „cele mai elementare angajamente așteptate de la orice membru responsabil al comunității internaționale”.
Statele Unite și-au exprimat marți „profunda îngrijorare” după condamnarea la închisoare a lui Navalnîi, scrie Tribune de Geneve.
Washington a cerut Rusiei ca acesta să fie eliberat „imediat și necondiționat”.
„În timp ce lucrăm cu Rusia pentru apărarea intereselor SUA, ne vom coordona îndeaproape cu aliații și partenerii noștri pentru a cere Rusiei să dea socoteală pentru nerespectarea drepturilor cetățenilor săi”, a spus șeful diplomației americane, Antony Blinken.
„Ca orice cetățean rus, Alexei Navalnîi trebuie să se bucure de drepturile garantate de Constituția Rusiei", a spus el.
Marea Britanie, SUA, Franța și Germania cer eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi. Cancelariile occidentele denunță un atac asupra statului de drept
La rândul său, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a cerut, marți, eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi.
Heiko Maas a numit numind pedeapsa cu închisoarea aplicată opozantului luu Putin o „lovitură severă” aplicată statului de drept din Rusia.
„Verdictul de astăzi împotriva lui Navalnîi este o lovitură severă dată libertăților fundamentale și a statului de drept în Rusia”, a spus Maas „Navalnîi trebuie eliberat imediat”.
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a denunțat o sentință „inacceptabilă”, scrie francetvinfo.fr
Liderul de la Elysee a cerut „eliberarea imediată” a disidentului rus și a „respectarea drepturilor omului precum și a libertății democratice”.
Condamnarea lui Navalnîi, marți, s-ar putea să fie urmată de altele. Disidentul este ținta unor mai multe proceduri în justiție.
Vineri, el va apărea în fața instanței pentru „defăimarea” unui veteran de război. De asemenea, el este acuzat de fraudă pentru că, potrivit autorităților, a deturnat donații adresate organizației sale.
Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), fondat de Navalnîi, a lansat marţi seara un apel la o manifestaţie imediată la Moscova.
Marți, opozantul lui Putin a fost condamnat la doi ani și jumătate cu închisoarea. O instanță din Moscova a decis că Navalnîi a încălcat termenii de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare în 2014.
Pedeapsa va fi scurtată pentru timpul în care s-a aflat în arest la domiciliu.
Foto: Facebook