MApN ar putea renunța la contractul cu Naval Group privind corvetele militare. Vasile Dîncu: „Este imposibil să aștepți ani de zile pentru o dotare minimă”

MApN ar putea renunța la contractul cu Naval Group privind corvetele militare. Vasile Dîncu: „Este imposibil să aștepți ani de zile pentru o dotare minimă”Sursă: Arhivă EVZ

Ministrul Apărării Naționale spune că România nu mai are răbdare în privința achiziției celor patru corvete militare, prin intermediul contractului de 1, 6 miliarde de euro, despre care s-a vorbit prima dată în anul 2016. Vasile Dîncu și-a exprimat speranța ca în această perioadă de criză, când la granițele țării noastre se poartă lupte militare, procedurile să fie accelerate astfel încât să dispunem de o dotare minimă. Ultima prelungire a perioadei în care contractul de achiziție a corvetelor ar trebui să fie semnat expiră în luna aprilie 2022.

Ministerul Apărării Naționale încearcă de patru ani de zile să achiziționeze patru corvete militare, arătând că înzestrarea Forțelor Navale Române cu nave moderne, care să contribuie la întărirea securității naționale ca stat riveran la Marea Neagră, reprezintă o prioritate pentru instituția guvernamentală.

Vasile Dîncu dă un ultimatum Naval Group

Dotarea cu astfel de nave este cu atât mai importantă cu cât la granițele țării noastre se poartă război. Din păcate, însă, România este îngropată în perioade de negocieri foarte lungi, din cauza unei asocieri cu Franța care nu funcționează foarte bine, potrivit șefului Ministerului Apărării, Vasile Dîncu.

„La cererea celor doi asociați, am mai făcut o prelungire de două luni. În foarte scurt timp însă, la finalul lunii următoare, va trebui să vedem dacă, într-adevăr, cei care au câștigat această licitație sunt în stare să prezinte o ofertă viabilă pentru noi, dacă nu, va trebui să căutăm o altă soluție”, a declarat șeful instituției de apărare, într-o intervenție televizată la Profit News.

Ce se va întâmpla cu achiziția celor patru corvete militare

Deși acest subiect ar fi trebuit să fie tranșat în urmă cu patru ani de zile, semnarea contractului de achiziție a corvetelor militare a întâmpinat întârzieri, însă nu doar din cauza asociaților, ci și a procedurilor îngreunate de birocrație.

„S-a tot amânat pentru că, la noi, și legislația, şi modul în care se realizează achizițiile sunt foarte complicate, este o legislație foarte stufoasă, există şi multă birocrație. Există posibilitatea de a face mereu contestații.

Măcar în această perioadă de criză, sper să găsim modalități mai rapide prin care să facem achiziții, pentru că, atunci când e vorba de o pandemie sau de un război în zonă, este imposibil să aștepți după proceduri ani de zile pentru a avea o dotare minimă”, a spus ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

Cine a mai achiziționat modelul Gowind 2500

Amintim că Naval Group s-a înscris în cursa pentru achiziția celor patru corvete militare Gowind 2500, după ce, în luna aprilie 2018, a semnat un parteneriat cu Șantierul Naval din Constanța, pentru a le putea construi acolo.

În formă inițială, contractul prevedea și modernizarea celor două fregate aflate deja în posesia Forțelor Navale Române.

Modelul de corvetă Gowind 2500 al grupului francez Naval Group s-a mai vândut forțelor militare din statele: Egipt, Malaysia și Emiratele Arabe Unite.