Andreea Bălan a semnat cu o nouă televiziune. Nu mai e cale de împăcare cu șefii Antenei 1
- Emma Cristescu
- 26 martie 2025, 11:39
Andreea Balan. Sursă foto: FacebookAndreea Bălan a semnat cu o nouă televiziune după ce a părăsit definitiv masa juraților de la „Te cunosc de undeva” și a rupt contractul cu Antena 1. Artista și-a anunțat fanii că deja filmează la un nou proiect și că vor avea parte de mari surprize.
Andreea Bălan a semant cu o nouă televiziune
„Am început filmările la un proiect nou TV, într-un loc drag mie și sunt tare fericită că mă simt iar copil. Pe lângă muzică, televiziunea este o pasiune foarte frumoasă, iar rolul de jurat este preferatul meu. Vă anunț când, unde și la ce oră”, a scris cântăreața pe Instagram.

Andreea Bălan la TVR. Sursa foto Instagram
Artista n-a spus exact despre ce televiziune este vorba, dar a postat un clip unde apare alături de mai multe fetițe îmbrăcate cu tricouri ce poartă mesajul „Fresh artists team” și se poate vedea în spate sigla TVR.
Și-a făcut debutul la TVR
Se pare că Andreea Bălan revine la postul de televiziune unde și-a făcut debutul în urmă cu ani de zile. Artista apărut prima dată pe micile ecrane în anul 1994, în cadrul celebrei emisiuni „Ba Da, Ba Nu”, difuzată de TVR 1. La acea vreme, iubita lui Victor Cornea avea doar 10 ani. Atunci a cunoscut-o și pe Andreea Antonescu, alături de care a format trupa „Andre”.

Andreea Bălan. Sursa foto Captură video
De ce a plecat Andreea Bălan de la Antena 1
Surse din interiorul Antenei 1 au spus că artista a fost concediată pentru că ar fi jignit echipa de la Te cunosc de undeva. Cântăreața ar fi avut multe reproșuri la adresa colegilor săi, iar producătorii ar fi decis să o dea afară.
Cântăreața a spus că a plecat la Antena 1 pentru că vrea să petreacă mai mult timp cu familia și să nu depindă de programul strict al unui show TV. Artista n-a lăsat de înțeles că ar fi fost vorba despre neînțelegeri și certuri.
„Dragii mei, Anul acesta împlinesc 30 de ani de carieră și îmi îndeplinesc marele vis de a avea cel mai mare concert din viața mea la Sala Palatului pe 16 octombrie – Povestea Sufletului meu și sunt foarte fericită să muncesc pe deplin pentru acest proiect. Totodată, îmi doresc să petrec si să călătoresc mai mult cu familia mea, fără să depind de programul strict al unui show TV.
Din aceste motive, eu am decis să nu mai fac parte din juriul Tcdu. Sunt foarte împlinită și fericită din toate punctele de vedere și îmi doresc ca proiectele profesionale să fie în armonie cu dezvoltarea mea emoțională. Le doresc succes în noul sezon (…)”, a spus Andreea Bălan.