Manfestare dedicată personalității lui Nicolae Iorga, organizată în parteneriat cu Evenimentul Istoric. Vineri începe Conferința Națională „Iorga după Iorga”

Manfestare dedicată personalității lui Nicolae Iorga, organizată în parteneriat cu Evenimentul Istoric. Vineri începe Conferința Națională „Iorga după Iorga” Sursa foto: Wikipedia

Cea de-a doua ediție a Conferinței Naționale „Iorga după Iorga”, maifestare organizată în parteneriat cu publicația „Evenimentul Istoric” își va deschide lucrările vineri, 20 mai. Tema conferinței este „România, doar atât. Între patriotism și naționalism”, iar evenimentul este dedicat marelui istoric și contribuției pe care acesta a adus-o culturii românești. Sunt așteptați să participe reprezentanți ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători, dar și alți invitați de marcă.

Conferința Națională „Iorga, după Iorga”, ediția a doua, cu tema „România, doar atât. Între patriotism și naționalism” este organizată de Consilul Județean Prahova în colaborare cu Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată. Printre parteneri se numără și publicația Evenimentul Istoric. editată de Editura Evenimentul și Capital. Manifestarea culturală de o înaltă ținută a fost programată să se desfășoare la Vălenii de Munte, în perioada 20 – 22 mai.

Conform unui comunicat de presă, acest eveniment se va realiza în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Arheologie Ploiești, Casa Memorială „Nicolae Iorga”, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, din Vălenii de Munte și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). Parteneri media vor fi Radio România Actualități, Eveniment istoric, Enigmele istoriei, Actualitatea prahoveană, Ancheteonline și Newsteam.

La conferința dedicată personalității marelui istoric român vor fi prezenți reprezentanți ai Academiei Române, profesori universitari de la Universitatea București, de la Universitatea Națională de Apărare, „Carol l”, cercetători de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Naționale, dar și alți invitați de marcă din țară.

Cu acest prilej, în cadrul evenimentului, se va organiza și un concurs de educație națională, la care vor participa elevi de la Colegiul „Nicolae Iorga” din localitatea Vălenii de Munte.

Conferința dedicată personalității marelui savant

Așa cum arată și numele Conferința Națională „Iorga, după Iorga” este dedicată personalității marelui savant, Nicolae Iorga, dar și moștenirii sale. Prin munca sa de cercetare renumitul savant de nivel internațional și-a lăsat amprenta în educația generațiilor actuale și a urmașilor noștri. De aceea, Conferința Iorga este o lecție de patriotism, de propășire a neamului românesc.

„Conferința Națională «Iorga, după Iorga» va reprezenta o frumoasă desfășurare de forțe intelectuale care vor ține prelegeri științifice despre epoca Iorga, despre modelele de patriotism predate, românilor, de la tribunele poporului. Vor fi prezente oficialități ale județului, în frunte cu președintele Iulian Dumitrescu, viceprimarul Ploieștiului, Dan Nicodim, Parlamentul României va fi reprezentat de deputatul Dan Gheorghe iar Parlamentul European de eurodeputatul Eugen Tomac.

Din lumea știintelor istoriei, vor ține prelegeri, conferențiarul universitar doctor, Florian Bichir, profesorii universitari doctor, Alin Spânu, Constantin Hlihor, cercetător doctor, Liviu Spânu, doctor în istorie, Constantin Hlihor, colonel dr. Tiberiu Tănase, conferențiar universitar doctor, Alba Popescu, profesor universitar doctor, Narcis Zărnescu, dr. Viorel  Gaftea. Întreaga desfășurare științifică se va încheia în toamnă, când toate lucrările prezentate la Conferința «Iorga, după Iorga», vor fi publicate într-o carte, dedicată acestui eveniment”, se arată în comunicatul de presă.