Este cel mai vechi text literar francez care a dăinuit până în zilele noastre. Ultimul vers indică numele „Turoldus", dar nu se ştie dacă acesta îi aparţinea autorului, copistului sau interpretului.
Este posibil ca autorul să fie fratele vitreg al lui Wilhelm Cuceritorul, călugăr la Fecamp.
„Cântecul lui Roland" ("La Chanson de Roland") este un poem epic, ale cărui origini par a fi la începutul secolului al XI-lea.
Poemul este un exemplu strălucit de cântec cavaleresc ("chanson de geste"), gen literar extrem de popular între secolele al XI-lea şi al XVI-lea.
O primă variantă a început să circule în jurul anului anul 1040, versiunea păstrată datând din jurul anului 1115.
Carol cel Mare
„Cântecul lui Roland" este inspirat de bătălia de la Roncevaux, unde armata lui Carol cel Mare, regele francilor (Carolus Magnus sau Charlemagne, 748-814), a fost atacată de basci, la întoarcerea din expediţia împotriva Saragosei.
După şapte ani de cruciade împotriva maurilor din Spania, Saragosa rămăsese singura cetate ce nu capitula în faţa lui Carol cel Mare.