Suceveanul Vasile Lavric, acuzat de dispariția a patru femei, își susține nevinovăția într-o lungă scrisoare pe care a trasmis-o procurorului care îl anchetează.
Supranumit „Mâncătorul de femei”, Vasile Lavric este cercetat pentru dispariția ultimei sale soții, Aurica, despre care nu se mai știe nimic de aproximativ 6 luni. Investigatorii presupun că femeia ar fi dispărut încă din noaptea de 10 spre 11 iunie. Nimeni, însă, nu a anunțat poliția. Dispariția femeii a fost sesizată abia pe 4 septembrie, când ar fi trebuit să se prezinte la un proces.
Vasile Lavric a devenit principalul suspect în acest caz, cu atât mai mult cu cât, în trecut a fost cercetat pentru dispariția altor trei femei, prima sa soție și surorile acesteia, care i-au fost iubite.
El a fost plasat în arest pe la începutul lunii decembrie, iar imediat după reținere a intrat în refuz de hrană, ca formă de protest. Vasile Lavric este acuzat de omor, violenţă în familie şi profanare de cadaver, însă el susține că este nevinovat. Din cauza refuzului de hrană a slăbit 16 kilograme.
O epistolă scrisă cu majuscule
După cum relatează Antena 3, într-o lungă scrisoare, de nouă pagini, pe care a transmis-o procurorului de caz, Romulus Varga, el își susține nevinovăția, spunând că nu are nici o legătură cu dispariţia ultimei soţii. Epistola este scrisă cu majuscule și începe cu prezentarea alibiului lui Vasile Lavric, care le indică investigatorilor ce anume să verifice pentru a le dovedi că este inocent.
„Să se verifice telefonul meu şi al soţiei. Nu este adevărat că eu şi soţia mea am părăsit domiciliul, deplasându-mă într-o direcţie necunoscută, deoarece soţia mea alăpta pe amândouă fetiţele de 2 ani (Maria) şi 4 ani (Andreia)”, i-a transmis bărbatul procurorului.
Ce spune despre dispariția ultimei soții
Totodată, Vasile Lavric motivează de ce nu a sesizat dispariția Auricăi și nu a anunțat poliția. El spune că a crezut că aceasta a plecat de acasă și și-a abandonat familia. Același lucru l-a susținut și despre precedenta sa soție care, a dispărut la fel de misterios. Ca și acum, spunea că femeia ar fi plecat în Italia și l-ar fi abandonat.
„Nu am anunţat Poliţia momentan, întrebându-l şi pe băiatul ei spunând că o să vină acasă. (...) Nu mă făcea să cred că se ajunge la câteva luni să nu ne răspundă. Nu era caz de dispariţie din ce am povestit, ci era abandon de familie”, a mai spus Vasile Lavric în scrisoarea adresată procurorului, conform sursei citate.
De altfel, în declarația pe care a dat-o în fața procurorilor, imediat ce a fost reținut în acest dosar, pentru omor, el spunea că soția sa a plecat în străinătate pentru că aveau datorii la bănci și, mai mult, chiar i-a lăsat bani și actul de identitate ca să poată plăti ratele.
„În primul rând ştiam că soţia mea urmează să plece de acasă, având în vedere că aveam nişte găuri la bănci şi avem rude în străinătate. Ea mi-a lăsat, când a plecat, bani pentru a cumpăra lemne de foc, cartofi şi să achit băncile, să le ţin la zi. De asta mi-a lăsat şi buletinul. Ea a mers cu paşaportul numai. (...) Soţia mea mi-a spus, înainte de a pleca, să cumpăr barabule, lemne, să plătesc ratele la bănci. A plecat într-o dimineaţă, în urmă cu aproximativ 4 luni jumate. Nu pot să precizez ziua din săptămâna când a plecat, nici luna”, se arată în declarația prezentată de Antena 3.
Povestea dispariției celor trei surori
Cele patru femei din viața lui Vasile Lavric au început să dispară, una câte una, din 1995. Mai întâi a fost Iuliana Iordache, una dintre surorile primei soții. Mama fetei - soacra bărbatului – spunea, la vremea respectivă, că tânăra ar fi fost văzută pentru ultima oară în timp ce urca în microbuzul lui Vasile Lavric.
După 10 ani a dispărut și prima soție, Nicoleta Lavric, la 5 zile după ce a depus actele de divorț. Femeia a aflat că soțul avea o relație cu cealaltă soră a ei, Ramona Iordache. La aproape două luni distanţă, dispare şi cumnata cu care își înșela soția, Ramona Iordache.
Deși a fost cercetat, fiind, ca și în cazul de față, principalul suspect, Vasile Lavric nu a fost trimis în judecată pentru moartea acestor femei. În 2015, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă la omor, din cauză că și-a lovit soția de la acea vreme, pe Nicoleta, cu un ciocan. A fost tot ce au reușit să obțină procurorii, în baza unui certificate medico-legal din anul 2000.
Acum, procurorii l-au reținut, din nou, pe Vasile Lavric pentru dispariția celei de-a patra femei din viața sa, Aurica și încearcă să afle ce s-a întâmplat cu ea.
Te-ar putea interesa și:
Încă două crime în „palmaresul” mâncătorului de femei?! Dezvăluiri de impact
”Mâncătorul de femei” din Rădăuți, neînvins de autorități de un sfert de secol! Ultimele cuvinte ale celei de-a patra presupusă femeie ucisă
Amintiri horror cu „Mâncătorul de femei”. A povestit îngrozită calvarul pe care l-a trăit
Trei ani de închisoare cu suspendare pentru bărbatul acuzat de dispariția misterioasă a trei surori din Rădăuți