Tânărul în vârstă de 21 de ani, care a produs un accident auto mortal, în noaptea de Revelion a anului trecut, și-a aflat sentința, astăzi, Este vorba despre Ciprian Costel Troia, cel care este vinovat pentru decesul lui George Paraşteac, în vârstă de 25 de ani. În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, victima se afla împreună cu mai mulți prieteni la un bar din satul Liteni, comuna Moara. A ieșit în drum la miezul nopții, pentru a sărbători Anul Nou, și nu a fost atent la mașina care a venit cu viteză spre el și i-a curmat viața.

Șoferul plecase de la locul accidentului

În urma impactului puternic, George Parașteac a fost aruncat 30 de metri. Nu a mai putut fi salvat de echipajul medical care a ajuns la locul accidentului, iar decesul a fost consemnat la ora 01.30. Martorii le-au spus polițiștilor care s-au ocupat de acest caz că autorul accidentului conducea un Peugeot 308 de culoare albă, cu număr de înmatriculare în București. Șoferul își continuase nestingherit drumul ca și cum nimic nu se întâmplase.

Procurorii pot să facă apel la această decizie

Folosindu-se de camerele de supraveghere, oamenii legii l-au găsit pe autor, au creat filtre în trafic și au reușit să-l găsească în localitatea Şcheia, în curtea unui localnic, unde se afla şi maşina avariată. Nu s-a putut demonstra dacă șoreul consumase băuturi alcoolice. Ciprian Costel Troia a stat în arest preventiv trei luni, iar acum și-a aflat pedeapsa dată de prima instanță.

Una care ridică mari semne de întrebare, pentru că a încasat câte 1 an și 6 luni pentru fiecare dintre cele două infracțiuni (omor din culpă și părăsirea locului unde s-a produs accidentul). Astfel, în urma contopirii pedepselor, el va trebui să execute doi ani de închisoare. Sentința a fost dată de magistrații de la Judecătoria Suceava și ea poate fi atacată cu apel de procurori.