Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Ne așteaptă temperaturi de primăvară

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Ne așteaptă temperaturi de primăvară

Cele două sărbători ale iernii vor fi marcate de temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă a anului.

Sunt șanse foarte mici ca românii să aibă parte de zăpadă cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Nu vor fi precipitații sub formă de zăpadă, pentru că va fi cald, temperaturile urmând să ajungă la valori ce depășesc media normală pentru această perioadă.

Vineri, cerul va avea înnorări și va ploua slab sau va burniţa, pe arii relativ restrânse în vest, nord-vest şi sud-est şi cu totul izolat în restul teritoriului. Pe crestele montane înalte vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice se vor situa în continuare peste normele caracteristice datei, cu maxime ce vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar minime între -2 şi 5 grade.

Sâmbătă, va fi nebulozitate stratiformă în zonele joase de relief, local persistentă. Potrivit ANM, probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade.

„Vom avea temperaturi mai mari cu 5 grade Celsius”

Duminică, valorile termice se vor menţine, în continuare, peste cele normale pentru această perioadă. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -4 şi 4 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.

„Pentru săptămâna 14-21, deja observăm nuanţele de roşu care indică în toată ţara abateri termice semnificative mari faţă de ceea ce ar fi normal în această perioadă. Vom avea temperaturi mai mari cu 5 grade Celsius. Este destul de mult, mai ales în partea de sud-est a ţării, marcată de valori care vor înregistra chiar 10, posibil 11-12 grade Celsius.

Faptul că e mai cald, poate fi un semnal al unor precipitaţii predominant sub formă de ploaie. La o primă vedere, în ziua de Crăciun, din datele pe care le avem acum, ne-am situa la nivelul maximelor între 4, chiar până la 10 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori, în special în partea de sud şi sud-est a ţării”, a anunțat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

O tendință spre deficit a precipitațiilor

„Abaterile sunt în diminuare -1,5 grade Celsius, dar cu siguranţă vom vedea. De obicei, semnalul pentru ultimele două săptămâni se modifică la următoarea rulare a datelor.

Ceea ce este important, că trei săptămâni la rând, din intervalul de analiză, dacă se păstrează această tendinţă, cu siguranţă contăm pe o probabilitate mai mare de 75% de-a avea valori mai ridicate la trecerea dintre ani. O să vedeţi o tendinţă spre deficit a precipitaţiilor, ceea ce înseamnă o probabilitate redusă să avem precipitaţii cu ocazia Revelionului şi dacă vorbim de temperaturi mai ridicate, cu siguranţă, o probabilitate de a avea totuși, mai degrabă, şanse de ploaie decât ninsori”, a mai spus meteorologul.

Ne puteți urmări și pe Google News