Mămăliga este considerat un preparat tradițional românesc, alături de mici și sarmale. Aceasta este, în esență, un terci gros, un fel de mâncare pregătit din vremuri străvechi. Inițial, era făcută din mei sau alte cereale și avea o consistență mai apoasă. Fiind ușor de preparat, terciurile din cereale au o istorie îndelungată, servind ca substitut pentru pâine, care necesită un cuptor pentru a fi preparată.

Forma actuală a mămăligii a apărut în spațiul românesc  în secolul al XVII-lea, când porumbul a început să fie cultivat în Țările Române. Acesta a înlocuit meiul, ingredientul principal folosit până atunci. Astfel, istoria mămăligii moderne are aproximativ 300 de ani.

Porumbul a ajuns în Europa în secolul al XVI-lea, fiind adus de pe continentul american. A înlocuit alte plante cu recolte mai slabe, precum meiul, hrișca, năutul, grâul și castanele.

Dicționarul Larousse din 1873 atestă existența mămăligii, definind-o ca „făina de porumb fiartă în principatele Dunării”. Este posibil ca preparatul să fi fost mai des întâlnit atunci în Muntenia și Moldova, mai puțin în Transilvania.

Mămăliga este întâlnită în multe colțuri ale lumii. În Europa, se regăsește în Moldova, Bulgaria, Ungaria, Italia (polenta), Slovenia, Serbia, Ucraina și altele. Același preparat este prezent și pe alte continente, în țări precum Mexic, Brazilia, Uruguay, Argentina și Venezuela. În aceste regiuni, prepararea terciului din făină de porumb are o tradiție de mii de ani, porumbul fiind cereala de bază. Deși este vorba despre același preparat, fiecare zonă aduce îmbunătățiri: unii îl fierb în lapte, adaugă unt, brânză etc.

Mânca Ștefan cel Mare mămăligă?

Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei între 1457 și 1504, este unul dintre cei mai importanți lideri din istoria României. În perioada domniei sale, el a fost cunoscut pentru vitejia sa în luptă, dar și pentru consolidarea statului moldovean.

O legendă relatată în revista „Şezătoarea” din 1903 descrie o întâmplare din viața lui Ștefan cel Mare, după o confruntare cu tătarii. În poveste, domnitorul se rătăcește în pădurea Rădăuților, iar curtenii săi îl pierd din ochi pe timp de noapte. În cele din urmă, îl găsesc dormind într-o colibă a unui român, unde fusese primit cu ospitalitate. Ștefan este tratat cu mămăligă rece și un pat de fân. Deși inițial reticent, Ștefan acceptă hrana modestă și apoi adoarme profund până dimineața. Această întâmplare subliniază modestia și umanitatea domnitorului, care, deși obișnuit cu mâncăruri mai rafinate, acceptă cu bunăvoință hrana simplă oferită de gazda sa neașteptată în timpul căutărilor sale nocturne.

Domnitorul moldovean nu avea de unde să guste mămăligă, cel puțin nu cea pe care o știm noi. În Moldova, porumbul apare pe timpul lui Constantin Duca (1693-1695), la aproape 200 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare.

Deși mămăliga este un preparat tradițional românesc binecunoscut astăzi, legătura sa directă cu Ștefan cel Mare este mai degrabă una simbolică și culturală decât istorică.

Alimentația în Moldova medievală

Pe vremea lui Ștefan cel Mare, alimentația populației era simplă și bazată pe produsele locale. Terciurile din cereale, precum meiul, erau comune și constituiau un substitut pentru pâine, care necesita un cuptor pentru a fi coaptă. Este probabil ca soldații și țăranii moldoveni să fi consumat terciuri din mei sau alte cereale, într-o formă similară cu mămăliga modernă, pentru a-și asigura aportul caloric necesar.

Legumele și verdețurile, cum ar fi varza, napii, ceapa și usturoiul, erau frecvent consumate și jucau un rol important în dieta zilnică.

Carnea era un alt element central al alimentației, provenind în principal de la porc, vită și oaie. De asemenea, vânatul și peștele erau surse importante de proteine, mai ales în zilele de post. Lactatele, precum laptele, brânza și untul, erau larg consumate, completând necesarul de nutrienți al oamenilor.

Fructele, precum merele, perele, prunele și fructele de pădure, erau fie consumate proaspete, fie conservate pentru iarnă. Usturoiul, ceapa și diverse ierburi aromatice erau utilizate pentru a da gust mâncărurilor. În general, mesele erau simple, dar hrănitoare, reflectând resursele disponibile și stilul de viață agrar al Moldovei medievale, potrivit Adevărul.