Crima din sectorul 4. Mama fetiței de 12 ani, reținută în Spania. Cine este principalul suspect în acest caz
- Andra Puiu
- 6 iunie 2023, 12:47
Medicii legiști au constatat că trupul găsit în lada patului din apartamentul aflat în Sectorul 4 al Capitalei este al fetiței dată dispărută de tatăl ei în urmă cu aproape o lună. Anchetatorii au stabilit cine este principalul suspect.
Experții de la Institutul Național de Criminialistică au stabilit că trupul găsit în lada patului din Sectorul 4 al Capitalei, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 iunie, este al unei fetiție de 12 ani. Medicii legiști au făcut o expertiză genetică care a arătat că ADN-ul găsit este identic cu cel al tatălui, Vasile Constantin. El a fost și cel care a anunțat dispariția fiicei sale, Anamaria Constantin, în urmă cu aproape o lună.
Vasile Constantin a spus că fiica sa a fost răpită de concubinul fostei sale soții, Simona Monica Iftimovici. Este vorba de un bărbat pe nume Marcel, care trăiește de o lungă perioadă de timp în afara țării, iar în ultimii zece ani a lucrat în construcții. Mama copilei de 12 ani muncește în străinătate alături de noul ei iubit. Este important de precizat că Vasile Constantin a câștigat custodia fiicei sale în urmă cu mai mulți ani.
Localizarea lui a fost făcută undeva în Olanda motiv pentru care polițiștii români vor lua legătura cu omolgii olandezi. Între timp, pe numele bărbatului va fi emis un mandat de urmărire internațională care să le permită acestora să acționeze.
Pe 14 aprilie, cuplul Simona-Monica – Marcel a plecat din țară cu autocarul în direcția Spania. De acolo, câteva săptămâni mai târziu s-a întors doar mama fetei (5 mai) pentru ca apoi femeia să se întoarcă iar în Spania.
Mama copilei de 12 ani a fost reținută în Spania
Tatăl copilei este audiat la Poliție. El a spus, în urmă cu o zi, că de fiecare dată când fosta sa soție și iubitul ei veneau în țară, Anamaria îi vizita. Copila de 12 ani a mers în vizită în preajma sărbătorilor de Paște la masa sa. Fetița a plecat alături de mama ei și Marcel iar din acel moment nimeni nu i-a mai văzut. Anchetatorii au transmis că Anamaria a fost ucisă în urmă cu aproape trei săptămâni în urmă, potrivit Antena 3 CNN.
Mama copilei, Simona Monica Iftimovici, a fost reținută în Spania. Fostul ei soț a anunțat la Poliție că și ea este dispărută de aproape o lună. Femeia este interogată de polițiștii spanioli și în cazul în care autoritățile stabilesc să fie adusă în țară vor fi demarate toate procedurile. Principalul suspect încă nu a fost găsit, informează Digi24.