barack michelle obama / sursa foto: instagramMalia, fiica cea mare a lui Barack și Michelle Obama, a decis să renunțe la numele de familie în cariera sa profesională. Începând o nouă etapă în industria cinematografică, ea a ales să se prezinte sub numele de Malia Ann, folosindu-și al doilea prenume ca nume de familie, potrivit People.
Malia Obama a decis să renunțe la numele de familie
Această alegere a fost comentată pentru prima dată de mama sa, fosta primă doamnă a Statelor Unite, în cadrul podcastului american „Sibling Revelry”.
„Malia, care a început o carieră în cinematografie, a renunțat la numele de familie”, a declarat ea, conform ABC News. «I-am spus: „Oamenii vor ști în continuare cine ești, Malia”. Dar am respectat dorința ei de a-și croi propriul drum».
Cuplul Obama are două fiice
Cuplul Obama are două fiice: Malia, în vârstă de 26 de ani, și Sasha, de 23 de ani. „Este esențial pentru fiicele noastre să simtă că merită ceea ce obțin. Ele nu vor ca oamenii să creadă că nu muncesc din greu sau că totul le vine ușor. Sunt foarte conștiente de acest aspect și doresc să fie independente”.

Malia Obama / sursa foto: captura video
Malia Obama a absolvit Harvard în 2021 și de atunci a folosit numele Malia Ann în toate proiectele sale, inclusiv în serialul „Swarm” de pe Prime Video, creat de actorul și rapperul Donald Glover, în care a avut un rol principal.
Malia a regizat reclamă cu baschetbalista A'ja Wilson
De asemenea, a regizat o reclamă pentru Nike cu baschetbalista A'ja Wilson, conform MSNBC.
Barack Obama a menționat această alegere a fiicei sale în octombrie, în cadrul „The Pivot Podcast”: «Primul ei film a fost la Sundance și la toate aceste festivaluri prestigioase, iar ea nu a folosit numele Obama.” El a adăugat: „I-am spus: 'Știi că oamenii vor ști cine ești'. Răspunsul ei a fost: „Vreau ca ei să vadă filmul pentru prima dată fără să facă vreo asociere”. Cred că fetele noastre se străduiesc să nu profite de numele lor.»