Mădălin Ionescu, din nou încercat de soartă. Un alt membru al familiei a ajuns pe mâna medicilor

Mădălin Ionescu, din nou încercat de soartă. Un alt membru al familiei a ajuns pe mâna medicilorMădălin Ionescu. Sursa: arhiva EVZ

Fostul prezentator al emisiunii „Viața fără filtru”, Mădălin Ionescu, a trăit momente dificile. După ce a decis să părăsească emisiunea din cauza problemelor de sănătate, acum un alt membru al familiei sale a avut nevoie de intervenția medicilor.

Clipe de groază pentru fostul prezentator

Irina Ionescu, mama lui Mădălin Ionescu, a avut tensiune mare în seara zilei de 21 mai, în ziua Sfinților Constantin și Elena. Fostul prezentator a relatat pe Facebook că a primit un mesaj de la mama sa, care spunea că nu se simte bine, iar el a mers imediat la ea.

„Aseară, pe la ora 23.00, mama mi-a scris. N-o face niciodată fără un motiv. Nu din lipsă de iubire – dimpotrivă – ci pentru că a învățat, poate prea devreme, că suferința se trăiește cu demnitate, în tăcere, departe de ochii celor dragi. Uneori o cred puternică până la orbire. Alteori, mi se pare doar o fetiță obosită care a învățat prea devreme ce înseamnă pierderea.

Mesajul ei era simplu, dar greu de citit printre rânduri: tensiune mare. Medicamente luate. Niciun efect. Teama începea să se strecoare, ca o umbră rece, în spatele cuvintelor. M-am urcat în mașină, aproape mecanic. Drumul până la ea a fost scurt, dar în mintea mea, imaginile se derulau în salturi: ea copil, ea mamă, ea femeia care ne-a ținut în viață pe toți trei, ca într-un echilibru fragil deasupra prăpastiei”, a povestit vedeta.

Acesta a continuat: „Când am ajuns, am găsit-o calmă, dar în ochii ei, pe care îi cunosc mai bine decât pe ai mei, era frica. Nu panica – nu, ea nu se pierde ușor – ci frica lucidă, matură, a cuiva care știe ce e viața și, mai ales, ce înseamnă să ți se scurgă printre degete. Am convins-o greu să accepte salvarea. O doare ideea spitalului, nu pentru că nu crede în medici, ci pentru că, așa cum mi-a spus odată, “nu vreau să plec departe de voi, printre străini, cu neoanele deasupra ochilor și vocea mea stingându-se în gol”.

Intervenția medicilor

După ce a ajuns la locuința mamei sale, Mădălin Ionescu a convins-o să accepte intervenția medicilor. Echipa medicală a sosit rapid la domiciliul pacientei și a acordat îngrijiri pacientei.

„Și, totuși, cei de la salvare au fost minunați – trei oameni cu vocația de a rămâne. I-au luat tensiunea, i-au vorbit blând, și într-un fel pe care nu-l pot explica, i-au redat acel dram de încredere care ține inima în piept si un tratament injectabil care a remontat-o.

Mama… Mama noastră. O femeie care la șapte ani și-a pierdut propria mamă și a învățat ce înseamnă orfelinatul – acel loc fără mângâiere unde copiii cresc cu brațele goale, dar cu o sete de iubire care nu se mai potolește niciodată. A pierdut frați și surori, a pierdut sprijin și timp, dar nu și-a pierdut niciodată firea”, a mai scris acesta.

Decesul tatălui său l-a transformat complet

În aprilie 2018, fostul prezentator a avut de înfruntat o situație dificilă, de data aceasta legată de tatăl său. Bărbatul nu se simțea deloc bine, iar fostul prezentator TV a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta.

„El este tatăl meu! Un om de o rară gentilețe sufletească … Mi-am petrecut ultimele șapte zile între spitale , cu speranța că va supraviețui, că nu va pierde lupta cu destinul! Când l-am adus cu salvarea de la Râmnicu-Vâlcea la București nu știam dacă va exista un happy end! Șansele erau mici! În acest caz am reacționat ca o familie puternică, unită! Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile!

Tata ne va mai privi o perioadă cu ochii lui de o blândețe nesfârșită ! Mulțumesc din suflet doamnei doctor și echipei fără de care … fără de care … iertare , dar nu pot duce ideea până la capăt”, scris acesta, pe Facebook.

Din păcate, în august 2021, la trei ani după incidentul menționat anterior, tatăl lui a decedat în brațele fiului și ale soției sale. Atunci, fostul prezentator TV a declarat că acel incident l-a transformat complet. După ce tatăl său a răcit, a făcut o pneumonie, urmată de un atac cerebral, iar câțiva ani mai târziu, nu a mai putut fi salvat.