Mădălin Ionescu despre relația sa de "love and hate" cu televiziunea. "Am rămas cu răni". VIDEO

Mădălin Ionescu despre relația sa de "love and hate" cu televiziunea. "Am rămas cu răni". VIDEOMădălin Ionescu. Sursa foto Arhiva EVZ

În traiectoria oricărui om cunoscut, există o cale personală pe care acesta o străbate. A lui Mădălin Ionescu pornește de la o demisie. În emisiunea "Dosare de presă" moderată de jurnalistul Mirel Curea, realizatorul TV a comentat rolul televiziunii în viața sa. Ea înseamnă totul, dar există și un revers: televiziunea te devorează.

Drumul de la cercetător în istorie la Arhivele Naționale la consacrarea pe sticlă pare să fi fost trasat.

"Destinul e ciudat. Întotdeauna există un fir"

"Destinul e ciudat. Întotdeauna există un fir care leagă evenimentele între ele", iată una dintre lecțiile de viață ale lui Mădălin Ionescu. Este contextul în care s-a prezentat la un concurs organizat de TVR, poate cu un presentiment. "Mi-am dat demisia (n.r. - de la Arhive), nu am șovăit. Nu am făcut armata, nu am intrat în masonerie. Nu mi-au plăcut sistemele ermetice", mărturisește el despre sensul acelui moment cheie.

Erau 2.000 oameni pentru doar 10 locuri. A fost unul dintre câștigători, deși "eram complet atipic, cu părul lung și barbă", a luat concursul. "TVR era atunci o școală de televiziune extraordinară", își amintește el. A mai urmat o perioadă de formare, în care a trecut prin radio și alte televiziuni cunoscute. "După aia s-au legat lucrurile", admite vedeta.

"Nu am avut un model"

Deși admiră o serie de ziariști, de la CTP la Cornel Nistorescu și Stelian Tănase, Mădălin Ionescu mărturisește că nu l-a influențat nimeni. "Nu am avut un model. M-am dus cu ideile mele, bune sau proaste". Admiră oamenii care evoluează, dar "nu am avut niciodată în mine invidie sau ură. Principiul de viață al vieții mele este să nu fac rău". Mai mult, i-a plăcut să pună în valoare oamenii din echipele pe care le-a coordonat. "La Acces direct am creat reporterii vedetă, le-am creat rubrici".

Succesul fulminant l-a pus în fața unei realități delicate: televiziunea e un spectacol acaparant și e foarte greu să îți menții busola, mai ales în formatul de tabloid. "Dai în patimă. Te închizi într-un glob și nu mai vezi destine. Generezi și victime colaterale".

"Am rămas cu răni, dar acum sunt foarte bine"

A lucra în televiziune poate fi genul de profesiune extremă, care te consumă intens. În cazul său, a ajuns la burn out "din cauza programului de noapte, 12 ore pe zi, dormeam 3 ore pe noapte. M-am trezit cu hipertensiune. Am rămas cu răni, dar acum sunt foarte bine".

A fost momentul în care, deși era lider de audiență cu emisiunea Wowbiz de la Kanal D, s-a decis să pună stop. S-a concentrat pe mediul online, însă mirajul televiziunii a revenit. În prezent realizează o emisiune la Metropola TV, un post în care își pune mari speranțe că va avea un cuvânt de spus pe piața media.

Sursa foto: Facebook

Ne puteți urmări și pe Google News