Lovitură pentru "băieţii deştepţi" în dosarul Hidroelectrica
- Marius Pandele
- 10 octombrie 2012, 20:31
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a respins, miercuri, cererile formulate de Alpiq Romenergie SRL şi Alpiq Romindustries SRL privind strămutarea judecării procesului prin care cei doi traderi de energie contestă măsura de denunţare a contractelor bilaterale.
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin Decizia pronunţată în data de 10.10.2012, a respins cererile formulate de Alpiq Romenergie SRL şi Alpiq Romindustries SRL privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. 31379/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Obiectul dosarului a cărei strămutare s-a cerut vizează contestaţia formulată de cei doi traderi de energie Alpiq Romenergie SRL şi Alpiq Romindustries SRL împotriva măsurii administratorului judiciar Euro Insol SPRL de denunţare a contractelor de vânzare-cumpărare energie electrică nr 89 CE/2008, respectiv 39 CE/2004", se arată într-un comunicat semnat de Remus Borza, reprezentantul Euro Insol SPRL, administratorul judiciar al Hidroelectrica, citat de Agerpres.
Potrivit lui Borza, prin aceste contracte, Hidroelectrica a suferit un prejudiciu de 850 milioane de lei.
Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe joi în cazul recursului declarat de aceleaşi două societăţi comerciale şi de sindicatul Hidrosind la decizia de insolvenţă a Hidroelectrica.