Locul de muncă plătit cu 2800 de euro pe lună. Nu ai nevoie de studii superioare

Locul de muncă plătit cu 2800 de euro pe lună. Nu ai nevoie de studii superioareSursa: arhiva EVZ

Un român care are o afacere în Italia se plânge că nu găsește angajați, deși oferă și 2800 de euro pe lună. Omul spune că a dat anunțuri și în România, dar tot nu a găsit doritori.

Criza de forță de muncă începe să se simtă în tot mai multe domenii de activitate. Angajatorii oferă salarii mari, condiții decente de muncă, dar tot nu găsesc doritori. În condițiile în care în România salariul mediu este în jur de 700 de euro, un român, care are o afacere în Italia nu găsește forță de muncă deși oferă un salariu de 2800 de euro pe lună, pentru trei-patru ore de muncă efectivă pe zi.

Criză de șoferi

Florin Lisaru are o companie de transport marfă și caută cu disperare șoferi de tir.  „Aș accepta și începători, dar să aibă dorința de a învăța, să fie serioși. Le dăm chiar și banii înainte. Dar sunt din ce în ce mai puțini cei cu care se poate lucra. Unii vin și-mi spun că vor să stea o lună, apoi să plece. E o nebunie totală, o criză care a început acum un an și devine din ce în ce mai presantă. Am căutat la început în Italia, apoi și în România“, spune Florin Lisaru.

Omul susține că asigură condiții bune de muncă și salarii decente.  „Camioanele mele se întorc toate seara la garaj. Avem baie, bucătărie, service. Munca nu e multă, câteodată este de condus trei sau patru ore pe zi. Noi nu îi punem pe șoferi la curse extenuante. Iar salariile sunt între 2200 și 2800 de euro, așa cum prevede contractul național. Dacă se întâmplă, rareori, să doarmă un șofer pe drum, are asigurată cazarea, 30 de euro pe noapte“, a mai spus bărbatul.

Multă birocrație

Omul de afaceri spune că această criză de forță de muncă este generată și procedura complicată de obținere a permisul auto și că situația se generalizează în toată Europa.

„Înainte, în șase luni luai permisul. Acum timpul de așteptare e foarte lung, chiar și peste un an. Faci teoria, sală, oraș, apoi aștepți atestatul. Timp de așteptare inutil. Autoritățile ar trebui să înțeleagă faptul că e criză, să vină în întâmpinarea nevoilor firmelor. Bineînțeles, nu zic să le dea imediat permisul, dar să avem o durată rezonabilă. Criza e în toată Europa“, a mai spus Florin Lisaru, potrivit rotalianul.com.