Lista finală a candidaților pentru funcțiile de conducere ale FRF. Cine se luptă pentru postul de președinte la Casa Fotbalului
- Răzvan Scarlat
- 6 martie 2026, 20:27
Răzvan Burleanu. Sursă foto: FRFFRF a anunțat lista finală a candidaților pentru alegerile la conducerea federației. Pentru funcția de președinte candidează Răzvan Burleanu și Ilie Ștefan Drăgan, iar dosarul lui Sorin Victor Răducanu a fost respins.
FRF a validat dosarele candidaților pentru alegerile interne. Lista finală
Federația Română de Fotbal a finalizat procesul de analiză a dosarelor de candidatură pentru funcțiile de conducere și a făcut publică lista oficială a celor care vor intra în competiție. Pentru postul de președinte al FRF, au fost acceptate dosarele lui Răzvan Burleanu și Ilie Ștefan Drăgan. În schimb, candidatura lui Sorin Victor Răducanu a fost respinsă.
Decizia a fost anunțată oficial de federație după verificarea contestațiilor depuse de către candidați. Astfel, competiția pentru cea mai importantă funcție din fotbalul românesc se va da între Burleanu și Drăgan.

Ilie Ștefan Drăgan speră să câștige lupta cu Răzvan Burleanu pentru șefia FRF. Sursa foto: arhivă EVZ
Alegeri la FRF. Lista finală cu candidații validați
Pentru funcția de vicepreședinte al FRF și reprezentant al fotbalului amator au fost acceptați Ioan Octavian Goga și Cristian Petrean. În ceea ce privește reprezentanții cluburilor din principalele ligi, pentru SuperLiga vor intra în cursă Valeriu Argăseală, Alexandru Meszar și
Andrei Nicolescu, în timp ce pentru eșalonul secund candidează Bogdan Bălănescu și Cristian Tănase. Pentru Liga 3, candidații sunt Mihai Dăscălescu și Florea Spînu.
Candidați pentru fotbalul de juniori, feminin și sală
Pentru cluburile cu activitate de juniori, au fost validați Cătălin Sebastian Cighir și Ilie Ștefan Drăgan, acesta din urmă candidând și pentru președinție. În sectorul fotbalului feminin, singurul candidat acceptat este Alexandru Alin Cioban, iar pentru fotbalul în sală, dosarele validate aparțin lui Cristian Vornicu și Auraș Brașoveanu.
Federația Română de Fotbal va continua să informeze publicul cu privire la toate etapele procesului electoral, iar următoarele zile vor fi decisive pentru configurarea noii conduceri.
Adunarea Generală a FRF a fost programată miercuri, 18 martie, de la ora 11:00. Evenimentul va avea loc la Casa Fotbalului, în Sala Nicolae Dobrin.