Lionel Messi, desființat de un fotbalist care deține 3 „Baloane de Aur”. De ce nu se poate compara argentinianul cu Maradona sau Cruyff
- Nicolae Comănescu
- 13 iunie 2022, 23:24
Lionel Messi a fost criticat foarte dur de olandezul Marco van Basten. Fosta glorie a celor de la AC Milan a spus că argentinianul nu este un lider, așa cum au fost Maradona, Cruyff sau Pele.
Fostul mare atacant al Olandei, Marco van Basten (57 de ani), a lansat o critică dură la adresa argentinianului Lionel Messi. Despre care a afirmat că este un jucător foarte bun, dar nu se poate compara cu Pele, Diego Armando Maradona sau Johan Cruyff. Pentru că nu are personalitatea unui lider adevărat.
Lionel Messi, criticat de Marco van Basten
„Pelé, Maradona și Cruyff sunt acolo, în vârf. De mic voiam să fiu precum Cruyff, era prietenul meu și-mi lipsește ... Pelé și Maradona au fost și ei incredibili.
Messi rămâne un fotbalist magnific, dar nu de nivelul lui Diego Maradona, care a avut mereu mai multă personalitate la echipă. Despre Leo nu aș spune același lucru. Nu poate fi jucătorul care să treacă singur în față și să mergi cu el la război”.”, a afirmat fostul atacant al celor de la AC Milan, care a câștigat „Balonul de Aur” în 1988, 1989 și 1992.
Anul trecut, Lionel Messi era criticat de fostul internațional francez, Nicolas Anelka, din cauza evoluțiilor palide pe care argentinianul le avea în tricoul celor de la PSG.
„Cerem multe de la Neymar, dar putem face același lucru și cu Messi. De la începutul sezonului nu este extraordinar. Există un jucător care are șase Baloane de Aur și până la urmă nu este chiar atât de extraordinar.
Are un salariu grozav, este o vedetă a fotbalului francez și mondial. Este unul dintre cei mai buni jucători din ligă, deși acum se luptă să o arate. Nu face nimic, iar dintr-o dată poate schimba tot jocul. Nu știi niciodată ce va crea”, afirma Anelka despre Messi.
„Dacă nu înscrie sau nu oferă vreo pasă de gol, atunci face jocuri foarte proaste”
„Messi are momente în care pur și simplu se plimbă pe teren. Mă gândesc în acele momente: «nu ți-e rușine?» Începe să mă enerveze. Și e păcat, pentru că un jucător ca el nu se va mai naște vreodată. Mă întristează. E o chestie de dorință, de motivație. Messi este căutat de toată lumea. Dacă nu înscrie sau nu oferă vreo pasă de gol, atunci face jocuri foarte proaste. Neymar are mai mult de atât, e dispus la efort. La fel și Mbappe. Cred că Messi nu se potrivește în peisaj”, erau critici primite de Messi și de la fostul fotbalist olandez Rafael van der Vaart.