Legendarii The Stone Roses, la festivalul Summer Well

Legendarii The Stone Roses, la festivalul Summer Well

Reuniţi în 2011, după 15 ani de pauză, britanicii de la The Stone Roses urcă în premieră pe o scenă românească, în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului Summer Well, eveniment care va avea loc pe 11 şi 12 august pe Domeniul Ştirbey din Buftea.

L-am avut la Bucureşti, în septembrie 2011, pe excentricul Ian Brown, solistul legendarei trupe rock. Încă de atunci, nostalgicii au sperat la o împăcare a membrilor formaţiei şi la un concert susţinut de aceaştia pe o scenă din România. The Stone Roses s-au reunit şi, în foarte scurt timp, au reuşit să stabilească un record în ceea ce priveşte rapiditatea cu care au vândut biletele pentru primele concerte, la Heaton Park, Marea Britanie. În numai 15 minute, cele 150.000 de bilete puse în vânzare s-au epuizat. Pentru că şi românii au aşteaptat ani buni această împăcare, cei de la The Stone Roses au decis să includă ţara noastră în primul lor turneu mondial. Şi nu oricum, ci în cadrul festivalului Summer Well, eveniment sponsorizat de Orange, ce se desfăşoară în una dintre cele mai frumoase zone din jurul Bucureştiului, pe Domeniul Ştirbey. Pe scenă vor urca alte nouă formaţii, continuânduse astfel tradiţia de a invita numai artişti străini. Reunirea trupei The Stone Roses a fost primită cu entuziasm atât de fani ai genului, cât şi de colegii de breaslă, cele două albume ale lor, The Stone Roses (1989) şi Second Coming (1994), fiind considerate piatra de temelie a muzicii alternative, aşa cum o ştim astăzi. După ce au colindat prin lume pentru a-şi promova muzica, cei patru "The Stone Roses" -Ian Brown, John Squire, Gary "Mani" Mounfield şi Alan "Reni" Wren - promit fanilor din România că îi vor încânta cu piesele care i-au făcut celebri. Aşadar, din playlist nu vor lipsi "I Wanna Be Adored", "Fools Gold", "This Is The One" şi "I Am The Resurrection". Înfiinţată în 1983, The Stone Roses a cântat până în 1996, când cei patru componenţi ai formaţiei au decis să ia drumuri separate. Solistul Ian Brown este cel care a încercat să profite cel mai mult de noua carieră solo şi a încercat cu mai multe ocazii să se lanseze în forţă. Din această perioadă datează piese ca "F.E.A.R." sau "Stellify", însă performanţele pe cont propriu nu i-au adus acelaşi succes şi nu s-au remarcat prin aceeaşi vigoare ca atunci când cânta în The Stone Roses. Reunirea din urmă cu 16 ani pare însă de bun augur, primele concerte al britanicilor primind un feedback pozitiv atât din partea publicului, cât şi a criticilor de specialitate. Cu un album în studio şi un turneu mondial în plină desfăşurare, cariera trupei este în plină ascensiune. Pe 12 august, în a doua zi a festivalului Summer Well, The Stone Roses vor susţine un concert în premieră pe o scenă românească.

Ne puteți urmări și pe Google News