Legea care impune butoane de panică și camere de supraveghere în spitalele, promulgată de Nicușor Dan

Legea care impune butoane de panică și camere de supraveghere în spitalele, promulgată de Nicușor DanSursa foto: Facebook/Spitalul Sfânta Maria Iași

Legea privind reforma în domeniul sănătății a fost promulgată miercuri, 22 octombrie 2025, de președintele Nicușor Dan. Aceasta modifică și completează Legea nr. 95/2006 și urmărește să aducă mai multă ordine, transparență și corectitudine în sistemul de sănătate, după cum a declarat premierul în plenul reunit.

Legea privind reforma în Sănătate, promulgată

În aceeași zi, președintele a semnat și decretele de promulgare pentru alte legi importante: modificarea și completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice și modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Noua lege din domeniul sănătății vizează stabilirea unor reguli mai clare, creșterea transparenței și eficienței în funcționarea instituțiilor medicale și responsabilizarea atât a personalului medical, cât și a managementului spitalelor.

„Un stat corect, cu respect pentru români, nu poate exista în absenţa unui sistem de sănătate accesibil, eficient, cu servicii medicale decente pentru fiecare pacient”, spunea Ilie Bolojan.

Explicația premierului

Potrivit acestuia, deși bugetele pentru Sănătate au crescut constant, salariile au fost majorate considerabil și s-au făcut investiții semnificative în sistem, aceste măsuri nu s-au reflectat suficient în calitatea serviciilor medicale, iar problemele existente s-au amplificat în același timp.

„A venit vremea să facem ce trebuia făcut demult. Proiectul pentru care ne angajăm răspunderea în faţa Parlamentului aduce mai multă ordine şi corectitudine în sistem, mai multă grijă pentru pacienţi şi resursele alocate lor, reduce risipa şi face sistemul mai accesibil”, a adăugat Bolojan.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Reforma în Sănătate are la bază trei direcții

Premierul a subliniat că reforma în domeniul sănătății se bazează pe trei direcții principale. Prima vizează reorientarea pacienților de la spitalizare către medicina de familie și specializată, prin reducerea internărilor inutile.

Această măsură ar permite economii de peste trei miliarde de lei, fonduri care urmau să fie redirecționate către servicii medicale. Totodată, mecanismul de plată pentru medicii de familie va fi modificat, punându-se accentul pe serviciile oferite pacienților, care vor reprezenta peste două treimi din remunerație, iar restul va fi calculat pe baza numărului de pacienți înscriși pe listă.

A doua direcție se concentrează pe creșterea accesibilității serviciilor medicale, în special pentru pacienții din comunitățile izolate. Reformele prevăd acordarea de îngrijiri la domiciliu fără costuri suplimentare pentru seniori, bolnavi cronici și persoane cu dizabilități. De asemenea, va fi modificat mecanismul de acces la medicamente inovative, pentru a-l face mai previzibil și fără presiune asupra bugetului public, încurajând totodată prescrierea de medicamente generice.

Spitalele, în prim-plan

Cea de-a treia direcție se referă la responsabilitate, performanță și disciplină financiară în sistem, cu accent pe spitale. Managementul spitalelor va fi evaluat pe baza unor indicatori de performanță, iar numirile fără concurs vor fi eliminate.

Vor fi stabilite sancțiuni clare și mecanisme pentru recuperarea sumelor aferente serviciilor fictive. Reforma prioritizează plățile pe servicii medicale, reducând influența criteriilor salariale ca mecanism de plată, ceea ce va stimula spitalele publice să-și dezvolte activitatea pe baza nevoilor reale ale populației. În plus, se va introduce categoria de „spitale de importanță strategică” pentru prioritizarea investițiilor și dotărilor în unitățile esențiale în gestionarea crizelor medicale.

Spitalele private vor fi și ele responsabilizate, fiind obligate să suporte costurile dacă un pacient este externat nejustificat și reinternat într-un spital public în termen de 48 de ore pentru aceeași patologie.