Legătura dintre pensiile speciale și actul de justiție. Cum vede șefa ICCJ reforma propusă de guvern. Video
- Ionel Sclavone
- 5 ianuarie 2023, 20:22
O judecată corectă și imparțială, conform legii, depinde de compensațiile financiare pe care le primește magistratul care judecă. Este opinia șefei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, în contextul anunțatei reforme a pensiilor speciale a magistraților. Potrivit spuselor sale, Pensiile speciale și salariile mari reprezintă garanții, pentru cetățenii care apelează la justiție, că magistrații își vor face treaba așa cum scrie la carte.
Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Corina Corbu, a declarat că un act de justiție corect și imparțial depinde de beneficiile pe care le primesc judecătorii. Ea a făcut o serie de declarații cu privire la reforma pensiilor speciale care îi vizează pe magistrați.
„Responsabilitatea din exteriorul sistemului judiciar rămâne întemeiată pe înţelegerea corectă a rolului pe care aspectele legate de statutul judecătorului sau procurorului îl joacă pentru independenţa acestuia. Garanţiile financiare care se acordă magistratului reprezintă nu doar o compensaţie pentru sistemul de incompatibilităţi, interdicţii sau condiţii de muncă, dar mai ales o garanţie acordată până la urmă cetăţeanului, în sensul că este asigurat cadrul necesar pentru o judecată corectă, onestă, imparţială, protejată de orice influenţă externă”, a spus Corina Corbu, în apărarea pensiilor speciale.
Șefa ICCJ, Corina Corbu, a declarat că dezbaterile privind reforma care vizează pensiile speciale ale magistraților au generat în sistemul judiciar o „emoție colectivă”. Iar acest lucru a dus la ieșirea din activitate a mai multor magistrați. Drept urmare, a spus Corina Corbu, această chestiune trebuie abordată „cu maximă responsabilitate”.
„Avem deja preconizată o reformă a sistemului de pensii de serviciu, care a generat, din păcate, o emoţie colectivă, care ne afectează atât pe noi ca sistem judiciar, cât şi pe cetăţenii României, în contextul în care ieşirea din sistem a multor colegi cu mare experienţă şi valoare profesională poate afecta cel puţin pe termen scurt, dacă nu şi pe termen mediu, calitatea actului de justiţie. În acest context, aş dori să subliniez faptul că toate aceste chestiuni trebuie să fie abordate cu maximă responsabilitate, atât în exteriorul, cât şi în interior sistemului judiciar”, a spus Corina Corbu, în cadrul şedinţei de constituire a noului CSM.
Este nevoie de eficientizarea actului de justiție
Șefa instanței supreme a mai spus că magistraţii ar trebui să ofere cetăţenilor rezultate concrete privind actul de justiţie. Corina Corbu a declarat că soluțiile legislative care îi privesc pe judecători trebuie acceptate atât din punct de vedere constituțional, dar și al societății pe care o deservesc magistrații.
„Trebuie să acceptăm realitatea că soluţiile legislative care privesc statutul nostru trebuie să fie deopotrivă constituţionale, dar şi acceptate din punct de vedere al societăţii pe care o deservim. Ca urmare, pentru orice garanţie pe care ne-o acordă societatea, ar trebui să oferim cetăţenilor noştri rezultate concrete sub aspectul îmbunătăţirii celerităţii şi calităţii actului de justiţie. Este responsabilitatea noastră să facem ca modernizarea Justiţiei să fie şi perceptibilă cetăţenilor”, a spus șefa ICCJ.
Ea a precizat că aceste rezultate trebuie să fie sesizate de orice justițiabil și să nu fie observabile doar pe hârtie, în statistici și situații.
„Rezultatele trebuie să se vadă nu numai în rapoarte în statistici sau studii specializate, ele trebuie să poată fi văzute cu ochiul liber şi resimţite ca atare de fiecare justiţiabil, numai astfel, alături de o mai mare coeziune a sistemului în ansamblu, vom putea ca prin dezbatere şi dialog cu celelalte puteri ale statului să consolidăm aspectele de interes pentru justiţia din România. Acest proces de eficientizare va fi fără îndoială dificil, în condiţiile în care numărul mare de pensionari va spori în perioada imediat următoare”, a adăugat judecătoarea Corina Corbu, președintele ICCJ.