Dar să-i dăm din nou cuvântul maestrului Ion Tik:

O ciudată împestrițare de oameni de cea mai pură și mai parfumată esență, în căutarea unei „ore” și a unui „loc” în acest „laborator” fermecat care ascunde atâtea taine și săvârșește atâtea minuni!

Cine ar putea crede că Ionică și salonul pe care-l conduce cu atâta măestrie, joacă în viața elegantelor noastre, un rol hotărâtor?

Cine ar putea bănui că în jurul unui foarfece ca oricare altul, a câtorva scule și a câtorva aparate, cucoanele noastre își împletesc toate visările în nebiruita dorință de a li se reda cât mai complect ceiace au pierdut sau ceiace a uitat natura să le dăruiască? (…)

Iată-mă într-o zi la Ionică, în salonul rezervat Domnilor, privindu-mi în oglinzile mari barba care reclama un brici ascuțit și ochii iscoditori cari reclamau un… reportaj pentru „Ilustrațiunea română”.

Sosește Ionică, patronul, „omul afabil” cu clientela și cu personalul…

-Am venit Domnule Ionică…

-Să luați pe conița?

-Nu. Să-mi permiți să vizitez toate instalațiile și să-mi spui câteceva din bucuriile și neplăcerile meseriei d-tale…

Ionică râse cu oarecare înțeles.

-Ești coaforul Curții?

-Da. Chiar cum viu de la Palat unde am tuns pe M. S. Regele Mihai.

Îl tund în fiecare Miercuri. Are o anumită coafură pe care I-o păstrez cu sfințenie și se bucură ori de câte ori mă zărește.

Astăzi mi-a spus, cu o drăgălășenie pe care n-o pot exprima în cuvinte:

-Uite Ionică. Uite pantalonii lungi…

Și ridicând piciorușul mi-a arătat cu o legitimă și copilărească mândrie cel dintâi pantalon lung…

Trebuie să știi că am avut cinstea să fiu coaforul a trei generații din Casa noastră domnitoare.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric