Laboratorul Agenţiei Naţionale Antidoping a fost spart

Laboratorul Agenţiei Naţionale Antidoping a fost spart

Laboratorul Agenţiei Naţionale Antidoping a fost spart în această dimineaţă. Din primele informaţii oferite de anchetatori, hoţii căutau documente.

Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping (ANAD), Graţiela Vâjâială, a declarat, pentru mediafax.ro, că Laboratorul antidoping din Bucureşti a fost spart în azi noapte şi că, la prima vedere, hoţii au vizat sustragerea unor documente. Vâjială a precizat că oficialii ANAD au câteva bănuieli, deoarece în ultima perioadă s-a lucrat la un caz important de dopaj. Vâjială: "Avem câteva bănuieli"

"Încă nu ştiu amănunte despre ceea ce s-a întâmplat, pentru că acum este poliţia înăuntru, iar noi încă nu avem voie să intrăm. Din câte am discutat cu cei care se ocupă de caz, ni s-a spus că trei persoane, cu feţele acoperite, au spart sediul ANAD, intrând prin spatele clădirii, după ce au rupt un grilaj şi au spart un geam. Hoţii au intrat în biroul directorului ANAD, doamna Mia Lamor. Din câte se pare, spargerea a fost dată pentru a sustrage nişte documente, pentru că hoţii nici măcar nu s-au atins de laptopul directoarei. Au căutat numai documente, dar aşteptăm să cerceteze poliţia de acum. Avem câteva bănuieli, pentru că în ultima perioadă am avut un caz important. Nu putem să ne pronunţăm, până nu se vor termina cercetările", a spus Vâjială pentru mediafax.ro.

Laboratorul de la Bucureşti este acreditat de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) din iulie 2009 . Acesta este singurul din regiune şi aici se analizează probe din mai multe ţări este-europene. Paznicul i-a văzut pe hoţi

"În această dimineaţă, în jurul orei 4,45, indivizi necunoscuţi au intrat în laboratorul de Control Antidoping, forţând grilajul unui geam. Nu erau mascaţi, nu aveau arme. Hoţii nu au luat nimic din laborator, de altfel nici nu aveau ce să ia, pentru că în laborator nu se află substanţe anabolizante, ci doar probe de urină", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisar-şef Christian Ciocan.

Ciocan a mai precizat că paznicul nu a putut ajunge la hoţi, întrucât aceştia au intrat într-o zonă la care omul care asigura paza pe timp de noapte nu avea acces.

Ne puteți urmări și pe Google News