Un oraș întreg e în pericol din cauza ...hărniciei unui român. Ce-a reușit să facă un om cu un excavator
- Antonia Hendrik
- 24 august 2021, 17:51
Un localnic din Sighetu Marmaţiei a distrus 70 de metri din digul care apără oraşul de inundaţii. Omul era deranjat de ridicătura de pământ de pe malul râului plină de gunoaie. Aşa că a luat decizia de a nivela terenul şi să facă curățenie, iar acum e bun de plată.
Hărnicia localnicului din Sighetu Marmaţiei care a distrus 70 de metri din digul care apără oraşul de inundaţii, îl va costa o sumă frumușică.
Acelaşi muncitor a realizat lucrările de terasament de pe strada Crișan din Sighetu Marmației, fiind locul unde înainte se afla digul de apărare al râului Tisa, construit în anul 1964. Astfel că a avut sarcina de a curăța și de a nivela terenul și sub nicio formă nu credea că în urma acestor lucrări ar exista vreun risc.
Dărâmarea digului îl costă nu mai puțin de 150.000 de lei
Muncitor: E întabulat. E proprietar, practic, și m-a pus să-i nivelez și să-i fac curațenie pe aici. De aici pleacă cota 0, în partea aia, și cât s-a luat de aici e 20 de centimetri, care s-au nivelat. Ei s-au curățat, era plin de gunoaie, șerpi și o grămada ce aruncau pe aici.
Muncitorul a realizat lucrările de terasament de pe strada Crișan din Sighetu Marmației, acolo unde înainte se afla digul de apărare al râului Tisa, construit în anul 1964. A avut sarcina de a curăța și de a nivela terenul. Nu consideră că în urma acestor lucrări ar exista vreun risc.
Muncitor: S-a făcut dig și în partea cealaltă și nu este risc și deja de 50 de ani nu a fost, deci asta e politica lor și ăștia de la Ape iau o grămada de bani, puteau să curețe terenul ei, pe banii lor. Autoritățile locale sunt în alertă acum.
Ce spune reprezentantul Apelor Române Maramureș
Pe o lungime de aproape 70 de metri liniari au fost executate lucrări de trasamente neautorizate, care au condus la distrugerea digului de apărare de pe malul stâng al râului Tisa din Sighetul Maramției.
Atragem atenția că în cazul unor inundații, astfel de activități ilegale pot genera prin inconștiență pagube semnificative ale obiectivelor socio-economice.
Anca Pop, agent de poliție la IPJ Maramureș: Polițiștii au demarat activități complexe care implică relaționare cu alte instituții cu atribuții in domeniu, audierea mai multor persoane. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
-Păi nu l-a distrus! Chiar dimpotrivă, a făcut un lucru bun, ca aici era o șerpărie, veneau șobolani cât pisicile de mari. Eu zic ca a făcut foarte bine, nu că ne afectează. Era mizerie cât nivelul digului, deci ne-a făcut un favor.
-Ăsta-i un dig de siguranță de care tot timpul am avut nevoie când a fost apa mare. În '98, in 2000 a fost apa mare până la dig, era o siguranță de pe astăzi pe mâine.
Digul de apărare de pe malul râului Tisa va fi reconstruit de Apele Române, iar vinovatul va suporta, la final, toate cheltuielile, relatează Digi24.