Kyriakos Mitsotakis, un conservator apropiat de Manfred Weber. A relansat Grecia după marea criză
- Andreea Vlad
- 26 iunie 2023, 11:44
Kyriakos Mitsotakis a câştigat detaşat alegerile parlamentare organizate duminică în Grecia. Acesta s-a remarcat drept un conservator care a promovat relansarea economică după criza financiare. Este însă acuzat şi de atacuri alarmante la adresa statului de drept, notează AFP.
Liderul formaţiunii Noua Democraţie (ND), prim-ministru din 2019 până la sfârşitul lui mai, şi-a regăsit funcția. Partidul său a reușit o majoritate absolute de 157 din cele 300 de locuri de deputaţi, potrivit rezultatelor parţiale.
Politicianul de 55 de ani, cunoscut drept un apropiat al lui Manfred Weber, şeful german al Partidului Popular European (PPE), a promis creşteri salariale, importante pentru Grecia, unde grija pentru costul vieţii şi veniturile mici prevalează.S-a angajat, de asemenea, să efectueze angajări masive în sectorul sănătăţii publice.
A relansat economia după marea criza greacă
În primul său mandat a relansat o economii convalescente când a ajuns la putere, în 2019, după ani de planuri drastice de austeritate în cursul cărora ţara a pierdut un sfert din produsul intern brut (PIB).
Anul trecut, creşterea economică a ajuns la 5,9%. Însă, în martie, s-a confruntat cu proteste puternice, după catastrofa feroviară care s-a soldat cu 57 de morţi.
În ultimii 4 ani, Mitsotakis a introdus noi măsuri de Securitate, în special prin întărirea forţelor de poliţie. Mandatul său a fost, de asemenea, presărat de scandaluri: Cel mai notabil privește interceptarea ilegală a personalităţilor politice şi a jurnaliştilor cu ajutorul programului spion Predator.
Acuzat de politici anti-migranți agresive
A fost acuzat în mod repetat de respingere a migranţilor spre Turcia. Kyriakos Mitsotakis a negat întotdeauna aceste practice, însă sunt atestate de înregistrări video şi anchete detaliate ale principalelor media internaţionale.
"Dacă scapă, e din cauza unei noi forme de populism (...) fără retorică abuzivă, fără excentricitate, fanfarenfară" precum Viktor Orban (Ungaria) sau Donald Trump (Statele Unite), l-a analizat recent cotidianul german Süddeutsche Zeitung.
După naufragiul din 14 iuni, al unei ambarcaţiuni transportând sute de migranţi în largul coastei Peloponezului, Mitsotakis a luat apărarea pazei de coastă elene, acuzată de ONG-uri şi supravieţuitori pentru lentoarea intervenţiei.
El a apărat o politică migratorie "echitabilă, dar strictă". A promis, în primăvară, că va extinde "zidul anti-migranţi" ridicat la frontiera terestră dintre Grecia şi Turcia.
Cei 4 ani la putere au fost considerați marcaţi de declin al statului de drept şi al libertăţii presei. Grecia este de anul trecut pe ultimul loc în UE în clasamentul anual al ONG-ului Reporteri fără Frontiere, după Ungaria şi Polonia.
Fiul fostului prim-ministru Konstantinos Mitsotakis
Provenit dintr-o marcantă dinastie politică cretană, Kyriakos Mitsotakis este fiul fostului prim-ministru Konstantinos Mitsotakis (1990-1993). Și alți membri ai familiei au avut poziții politice cheie: sora lui a fost ministru de externe. Unul dintre nepoţii săi este actualul primar al Atenei, în vreme ce altul i-a fost consilier apropiat până în 2022.
Absolvent al prestigioasei universităţi americane Harvard, Kyriakos Mitsotakis a avut o carieră notabilă de consilier financiar la Londra, în special în cadrul McKinsey.
Deputat din partea ND pentru prima dată în 2004, a fost ministru al reformei administraţiei la apogeul crizei. A procedat la reduceri masive în serviciul public. În 2016, la un an după înfrângerea formațiunii sale în fața stângii lui Alexis Tsipras, a fost ales lider al Noii Democraţii, înainte de a veni la putere trei ani mai târziu.