Kovesi, regina de pe tabla Sistemului. FUNCŢIE SUPREMĂ pregătită pentru şefa DNA. Doar Dragnea îi mai stă în cale. Breaking news
- Mihai Şoica
- 5 martie 2018, 10:49
Fostul lider PD-L, Gelu Vișan, un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, susține într-o postare pe facebook că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi se pregătește să candideze pentru cea mai mare funcție din România, și anume acea de președinte al României.
Vișan are și o altă teorie care susține că pentru ”eliberarea” drumului lui Kovesi către funcția de președinte al României, instituțiile statului paralel trebuie să îi facă ”pârtie”. "Să-și aresteze, compromită și/sau bage în pușcărie toți potențialii adversari politici: a început cu Udrea, Traian Băsescu-pe care l-a făcut să spună într-un final că o susține să rămână în continuare Șefă peste DNA- a urmat Tăriceanu, a continuat cu cei care știau ceva despre ea, adică fuseseră împreună la un moment dat, l-a îngenunchiat pe Orbán pentru ca și conducerea PNL să/i fie servită lui Blaga (cel care a adus-o la DNA) , l-a speriat pe Dragnea cu un dosar și l-a șantajat pe Iohannis cu dosarul cu casele și cu arestarea lui Carmen Iohannis”, spune Gelu Vișan pe contul său de facebook.
I-a obținut post lui Johannis
Politicianul mai spune că, pentru ca șefa DNA să ajungă în funcția supremă, actualul prșeedinte Klaus Johannis trebuie îndepărtat din funcție, fără mare scandal, având în vedere încrederea de care se bucură acesta în rândul românior. Astfel, a fost ”armată” arma numită Monica Macovei care a făcut un lobby foarte intes pentru Johannis, care va avea toate șansele ca din 2019 să ocupe funcția de președinte al Consiliului European. ”În cazul în care refuză, Carmen Iohannis ar fi arestată iar Klauss Werner Iohannis compromis, urmând să-i împărtășească aceeași soartă. Dealtfel, Iohannis nu are de ales, pentru că el a fost pus de Sistem și ținut de acest Stat Paralel”, mai susține Vișan.
Dragnea, omul staului paralel
Pentru ca planul să aibă finalitatea dorită, este obligatoriu să îl trimită la luptă pe actualul său președinte. ”Liviu Dragnea este unul dintre oamenii Statului Paralel, inventat și cultivat de acesta, fiind șantajat cu afacerile pe care le-a făcut, în special Tel Drum, dar și momit cu memținerea în funcția de Președinte al PSD. Pentru aceasta, Liviu Dragnea o va susține în continuare la șefia DNA, dar va trebui în același timp să-i trimită pe toți adversarii lui Koveși din PSD în pușcărie, scoțându-i prima dată din conducerea PSD”.
Și apropiatul congres al PSD nu are alt scop decât ”epurarea” liderilor care i-ar putea bloca drumul lui Kovesi spre funcția de președinte. ”Rolul Congresului PSD este ca Laura Codruța Koveși să-și elimine toți adversarii din PSD, cu mâna lui Dragnea, cu care este înțeleasă să-l scape de dosare și să fie contracandidatul ei în 2019. Cu o condiție: Toți cei care au criticat-o sau o critică din interiorul PSD să fie neutralizați și trimiși în pușcărie”, a mai scris Vișan.
Devalizarea industriei
Gelu Vișan mai susține că, întot acest scenariu, Kovesi va vi sprijinită de Statele Unite, de Uniunea European, miza fiind ”vânzarea prin privatizare, concesionare sau pur și simplu încredințare a tuturor resurselor și obiectivelor economice importante ale României către diverse țări și Supranaționale: Gazele din Marea neagră către Exon și OMV (SUA și Austria), Portul Constanța către Olandezi, Aeroportul către Francezi, vor rupe și nemții o halcă importantă, industria energetică, CEO Oltenia, vor fi vândute Apele Minerale, minele și tot ce mai are Statul Român”.