Kovesi: Recuperarea prejudiciilor ar putea descuraja corupţia. Scopul pedepsei ar fi astfel atins
- Ionel Stoica
- 10 martie 2015, 14:26
Recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive ar putea să descurajeze corupţia, iar scopul pedepsei penale ar fi şi astfel atins, a declarat, marţi, procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, precizând că peste 310 milioane de euro aşteaptă să fie executate.
ntrebată, înainte de a intra la bilanţul Ministerului Public, dacă modelul francez este cea mai bună variantă pentru noua structură care va fi înfiinţată pentru confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni, Codruţa Kovesi a spus: "Modelul francez este un mod eficient, prin ceea ce ne arată datele statistice publicate de această instituţie. Noi susţinem orice formulă legislativă sau instituţională care va duce la confiscarea efectivă a bunurilor indisponibilizate şi faţă de care s-a dispus confiscarea".
Şeful DNA a subliniat că este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea acestor prejudicii, potrivit mediafax.ro
"Aşa cum am spus şi la bilanţul DNA, peste 310 milioane de euro aşteaptă să fie executate. Sunt hotărâri definitive care pot fi executate. Dacă această sumă ar intra efectiv în bugetul de stat, spre exemplu, ar putea fi dublate salariile medicilor pe anul următor sau ar putea fi folosiţi în alte variante. Este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins şi prin recuperarea acestor prejudicii care, repet, sunt luate prin hotărâri definitive şi trebuie executate. Astfel, ar putea fi descurajată corupţia, iar scopul pedepsei, care nu este doar represiv, ci este şi unul preventiv, ar fi atins", a mai spus Kovesi.