Kelemen Hunor: UDMR îşi poate permite patru ani de Opoziţie. E viaţa mai uşoară

Kelemen Hunor: UDMR îşi poate permite patru ani de Opoziţie. E viaţa mai uşoară

UDMR îşi poate permite patru ani de Opoziţie, mai ales că “viaţa este mult mai uşoară" din această postură, a declarat astăzi, liderul Uniunii, Kelemen Hunor. El a mai susţinut că se îndoieşte de faptul că un alt partid va putea reprezenta mai bine şi mai eficient comunitatea maghiară.

“Ne putem permite patru ani de Opoziţie, nu e nici o problemă. Şi în Opoziţie există viaţă şi va exista şi după 2012. Noi am mai stat în Opoziţie opt ani între 1990 şi 1997 şi apoi încă un an în 2009 (...) Şi vă pot spune că viaţa în Opoziţie e mai uşoară. Mie mi-a plăcut enorm de mult în 2009, puteam face declaraţii foarte dure la adresa celor care guvernau atunci şi mă simţeam foarte bine atât în Parlament, cât şi în spaţiul public, oriunde mă duceam. N-ai nici o responsabilitate, deci nu contează când te trezeşti, la ora 3 după-masă sau dimineaţa la 6, responsabilitate nu ai, poţi să faci declaraţii oricât de dure vrei şi nimeni nu te întreabă dacă există un suport, o bază reală pentru ceea ce promiţi (...) Şi nici de rezultate nu trebuie să dai socoteală", a declarat Kelemen Hunor. Bilanţ la final?

Trecând în revistă beneficiile pe care UDMR le-a adus societăţii româneşti, Kelemen Hunor a amintit, printre altele, că Uniunea a avut un rol important în menţinerea stabilităţii politice în perioada intrării României în NATO şi în Uniunea Europeană, a contribuit la menţinerea echilibrului interetnic pe calea dialogului, dar şi la redobândirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor confiscate de comunişti.

Nu în ultimul rând, a menţionat că UDMR a jucat un rol important în dobândirea unor drepturi pentru comunitatea maghiară, cum ar fi cele lingvistice, dar şi în alocarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii în judeţele din Secuime. “Monopolul" Uniunii

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat cum comentează planurile Partidului Civic Maghiar (PCM) şi ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) de a colabora la viitoarele alegeri în scopul “spargerii monopolului UDMR", Kelemen Hunor a arătat că au mai fost acţiuni de acest fel, care nu au adus niciun fel de beneficii comunităţii.

“Monopolul a fost spart în 2008, când a apărut Partidul Civic Maghiar (...) Eu am îndoieli în ce priveşte eficienţa şi capacitatea lor de a reprezenta mai bine maghiarii", a spus Kelemen Hunor, adăugând că în ce priveşte formaţiunea pe care o conduce s-a arătat deschis colaborării cu PPMT, însă a înţeles ulterior că Laszlo Tokes, mentorul acestui partid, nu doreşte acest lucru.

“Noi am deschis uşa colaborării, am aruncat cheia, lacătul, am înghiţit uşa doar ca să fie deschisă calea către colaborare, dar am înţeles că domnul Tokes foarte hotărât a declarat că nu va fi nici o înţelegere. (...) Nu ştiu dacă domnul Torro este de acord, pentru că eu aşa am înţeles de la el că doreşte colaborare, însă şeful mare spune altceva", a mai spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai subliniat că, după ce a ajuns europarlamentar, Tokes a început să înţeleagă “cum funcţionează politica, unde şi cum se obţin rezultate", de aceea încearcă să scoată UDMR din Parlament şi să îi ia locul.

“De aceea el doreşte să ne înlocuiască, să ne scoată din Parlament şi să intre el în Parlament. Este un lucru absolut logic pentru că el este într-adevăr un politician. De 22 de ani este un om politic şi de câţiva ani un politician în carne şi oase", a conchis liderul UDMR.