Jurnaliști chinezi verificați de autoritățile germane după ce au avut un comportament suspect în apropierea unei unități militare

Jurnaliști chinezi verificați de autoritățile germane după ce au avut un comportament suspect în apropierea unei unități militare

Armata germană investighează informațiile pe care le-au strâns trei reporteri chinezi, în timp ce cancelarul Angela Merkel vizita o unitate militară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), semnalizând neîncrederea sporită la adresa reprezentanților agenției de știri oficiale chineze, Xinhua.

Reporterii de la Xinhua și-au atras suspiciuni după ce au filmat echipamente militare și au luat soldaților interviuri în care erau întrebați de rutina lor zilnică, potrivit unei persoane care cunoaște incidentul și care a cerut să nu fie identificată ca discutând chestiuni de securitate. Cei trei au fost acreditați, alături de alți jurnaliști, pentru a intra în bază și a fi prezenți pe 20 mai, în timpul vizitei doamnei Merkel în zona de antrenament a Forței de Răspuns Rapid din Munster, Germania. Un oficial al serviciilor de informații germane a declarat că agenția de știri Xinhua se află sub observație de mai multă vreme, ca urmare a legăturilor sale cu partidul comunist de guvernământ din China. Serviciile de informații germane consideră că reporterii Xinhua alimentează eforturile de propagandă chineză și contribuie la strângerea datelor și a informațiilor în străinătate, care sunt ulterior folosite în mod oficial, a declarat agentul de informații german. În septembrie anul trecut, guvernul american a cerut agenției Xinhua și radiodifuziunii China Global Television, să se înregistreze în baza Legii de Înregistrare a Agenților Străini. În consecință, în SUA, Xinhua are obligația de a dezvălui activitățile și cheltuielile pe care le efectuează, precum și să introducă precizări legale de tip disclaimer în ceea ce privește conținutul său jurnalistic. Germania nu are o astfel de clasificare pentru organizațiile mass-media, deși reporterii sunt supuși legislației penale în cazul în care comit infracțiuni.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News