Evenimentul Zilei > EVZ Special > Jurnal de „Golaniadă” scris de un reporter în 1990.Marian Munteanu s-a dovedit a fi turnător la Securitate. Dar „Fenomenul Piața Universității” râmâne un reper al democrației
Jurnal de „Golaniadă” scris de un reporter în 1990.Marian Munteanu s-a dovedit a fi turnător la Securitate. Dar „Fenomenul Piața Universității” râmâne un reper al democrației

Jurnal de „Golaniadă” scris de un reporter în 1990.Marian Munteanu s-a dovedit a fi turnător la Securitate. Dar „Fenomenul Piața Universității” râmâne un reper al democrației

Fostul șef al Ligii Studenților, Marian Munteanu, liderul „golanilor” din Piața Universității, a fost deconspirat ca turnător al Securității. Deși a negat tot timpul că ar fi colaborat cu fosta poliție politică, fostul cap al Ligii Studenților, omul care electriza mulțimea din celebrul balcon al Universității, s-a dovedit a fi un informator ordinar care și-a turnat și mentorul, pe filozoful Petre Țuțea, la Securitate. Și, totuși, ceea s-a petrecut atunci, acum 26 de ani, a rămas în memoria tuturor ca un reper al democrației. Jurnalul unui reporter al fostului săptămânal Zig Zag arată că „piața” avea propriul ei cord, care funcționa și fără „creier”.

În 1990, reporterul Valentin N. Crihala, de la revista Zig Zag, scria întrun jurnal tot ce a văzut și a trăit el în Piața Universității. Mărturia e emoționantă: „Toți îngenunchează. Un bărbat spune «Tatăl Nostru» la o porta-voce. Ceilalți repetă. Trecătorii s-au oprit. Poliția la fel”. Reporterul povestește cum s-a blocat intersecția cu mașini venite din patru direcții: „Demonstranții cântă, strigă lozinci. Totul pare o glumă. Tinerii au făcut baraje(…) Se cere introducerea punctului opt al Proclamației de la Timișoara (n.r. – interzicerea foștilor comuniști în structurile de conducere) în Constituția României”. Ziaristul povestește despre un tânăr milițian care, nemâncat și nebăut de o zi, i-a declarat că dacă dă ordin generalul Chițac, ei intervin. În piață se strigă: „Ultima soluție, încă o revoluție!”. Revoluționarul Dumitru Dincă îi dirijează cu portavocea. Apar scutierii. Se strigă: „Fără violență!”. Jurnalistul dă detalii interesante: „La una din baricade a venit generalul Bîtlan. Vorbește cu oamenii”. După o negociere politicoasă, generalul pleacă. Dar, după el, pleacă și trei sferturi din manifestanți. Reporterul consideră că aceasta e o victorie. Nu spune a cui.



Studenții din balcon și golanii din „piață”

Câteva zile mai târziu, situația degenerează: „Dimineața de marți. Apare și poliția. Acționează. Se bate!”. Gazetarul povestește cum au luat bătaie niște studenți. Îi citează: „M-a lovit un soldat de două ori. Când să mă lovească a treia oară i-am zis: «De ce dai? Sunt un trecător!. A plecat și l-a lovit pe altul!». Soldații erau de două feluri: unii cu căști albastrie și alții cu căști kaki”. După câteva zile totul ia o turnură nouă, după intervenția Ligii Studenților. „La balconul Universității apar studenții. Cu boxe și microfoane. Numărul celor care iau parte la demonstranție crește simțitor. Zidul universității s-a umplut de lozinci(…). Fiecare apariție de la balcon este întâmpinată cu urale, iar după chestia cu golanii spusă de dl.Iliescu la Cepeune (n.r. – Comitetul Provizoriu de Uniune Națională) toți sunt botezați cu strigătul: „Ești golan!”.

„ Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă!”

Valentin N. Crihala își continuă jurnalul și concluzionează: „Mă învârt de câteva zile printre acești oameni. Pe toți îi unește frica de neocomunism”. Omul a stat aproape nonstop în piață: „Nopțile se fac reci. (…) Momentele de euforie se întretaie cu cele de cădere sufletească. Zvonurile umblă cu puterea unor otrăvuri. Apare Imnul Golanilor: „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră!”.

Textul reporterului te emoționează și te trimite acolo, printre „golani”: „Duminică. Momentul cel mai puternic a fost cuvântarea domnului Victor Rebengiuc și citirea listei cu «golanii» care sunt alături de cei din stradă”. Finalul unuia din articolele sale e elocvent. Dezideratele manifestanților erau simple, dar de neconceput pentru noua putere: „La ora la care scriu aceste rânduri, în Piața Universității este așteptat dl. Iliescu, pentru a-și cere scuze public”.

Ion Iliescu nu a vorbit niciodată în Piața Universității. A trimis în schimb minerii.

Noaptea în „Golandia”

Într-o altă pastilă, publicată tot în Zig Zag, intitulată „Noaptae Golandeză”, Valentin Crihala descrie cu har famecul primei „Zone Libere de Neocomunism” din România: „În Golandia, nopțile au farmecul lor. Becul fluorescent din fața balconului Universității pâlpâie după legi oculte. Au plecat bișnițarii, vânzătorii de semințe, țigări, clătite și lumânări. Au plecat curioșii, gură-cască și cei veniți pentru spectacol. Au rămas cei care de zile și nopți nu părăsesc acest teritoriu <  iber de neocomunism >. Au rămas golandezii veritabili. Și, cu siguranță, cei câțiva <  băieți de bine >, însărcinați cu < recoltare de date   >”(…). Se întorc gospodinele de la piață. Se opresc iarăși, acum cu sacoșele încărcate cu ceapă verde, după care se îndepărtează trimițându-i pe golandezi la muncă. Lumea din jurul Golandiei se mișcă. Spațiul Golandiei se populează”.

Marian Munteanu neagă și zice „Doamne, ajută!”

Într-un comunicat trimis ieri, Marian Munteanu neagă vehement colaborarea sa cu Securitatea, ba mai mult, susține că a fost o victimă a ei. „Nu am «colaborat » cu Securitatea ci dimpotrivă. În perioada 1984 – 1989 am fost urmărit, hărțuit, anchetat și interogat în numeroase rânduri. În pofida amenințărilor și presiunilor, nu am semnat nici un angajament. «Documentul» vehiculat vreme de 26 de ani prin diferite publicații nu este semnat de mine, lucru care poate fi probat și confirmat de instituțiile abilitate. În cursul anchetelor și interogatoriilor la care am fost supus de către organele de urmărire și de poliție politică ale statului comunist, am dat sute de pagini de declarații, semnate și asumate ca atare. În aceste declarații nu am incriminat pe nimeni(…)”. Marian Munteanu insistă că dezvăluirea e menită să-i compromită noua mișcare politică, „Alianța noastră” și încheie cu „Doamne, ajută!”.


FOTO: Marian Munteanu