Judecătoarele care l-au condamnat pe Lucian Duță, date afară din magistratură. Decizia a fost luată de CSM

Judecătoarele care l-au condamnat pe Lucian Duță, date afară din magistratură. Decizia a fost luată de CSMSursa Foto: Arhiva EVZ

Secţia pentru judecători a CSM a decis joi excluderea din magistratură a două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, care l-au condamnat la şase ani închisoare pentru corupţie pe Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS, pentru o mită de 6,3 milioane de euro. Cele două judecătoare au fost cercetate disciplinar pentru că au dezvăluit faptul că doi procurori cu rang înalt de la Constanța au încercat să-l scape pe fostul șef CNAS de pușcărie.

Secţia pentru judecători a CSM a decis joi excluderea din magistratură a două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu. Cele două judecătoare au pronunțat decizia de condamnare la şase ani închisoare, pentru corupţie, în cazul lui Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS. Acesta a primit o mită de 6,3 milioane de euro în schimbul încredințării unui contract IT. Membrii CSM care și-au asumat această decizie își vor încheia mandatul la începutul anului viitor

Cele două judecătoare au fost cercetate disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru că au dezvăluit în motivarea de condamnare a fostului şef al CNAS faptul că doi procurori cu rang înalt, de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au încercat să-l scape de pușcărie pe Lucian Duţă.

Astfel, în motivarea deciziei de condamnare, cele două judecătoare au menţionat că procurorii Gigi Valentin Ştefan, șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi subordonatul acestuia, Teodor Niţă, fost candidat la şefia DIICOT, au desfăşurat o acţiune încercând să-l ajute pe Lucian Duță să scape de acuzații și să îngreuneze procesul penal în cazul său. Cele două judecătoare au arătat că acțiunile celor doi procurori cu rang înalt au urmărit să-i hărțuiască pe martorii cheie din dosarul lui Lucian Duță.

Potrivit unui comunicat al CSM, secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât excluderea din magistratură a judecătoarelor Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, ca urmare a săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I (3 fapte), art. 99 lit. h) teza I (o faptă - multiple acte materiale), art. 99 lit. o) (o faptă) art. 99 lit. r) (câte o faptă - multiple acte materiale) din Legea nr. 303/2004.

Justificarea CSM în cazul judecătoarelor

Membrii CSM au formulat mai multe acuzații la adresa celor două judecătoare care l-au condamnat pe Lucian Duță pentru mita de 6,3 milioane de euro.

Acestea sunt acuzate că au dispus arestarea preventivă a unei persoane, în afara unui cadru prescris de lege, pe parcursul deliberării asupra fondului cauzei în apel şi atribuind caracter de indiciu exclusiv sesizării persoanei vătămate, a cărei solicitare viza doar urgentarea pronunţării unei hotărâri definitive, pronunţare care fusese amânată pe o durată de 3 luni de la data dezbaterilor.

De asemenea, cu ocazia soluţionării unei cereri de recuzare, au invalidat acte administrative cu privire la care nu aveau nicio competenţă de a se pronunţa, creând reguli de drept proprii şi au împiedicat repartizarea aleatorie a cauzei, cu consecinţa tergiversării soluţionării acesteia şi a accentuării riscului prescripţiei răspunderii penale.

O altă acuzație spune că acele două au stabilit săvârşirea de către terţe persoane (procurori) a unor infracţiuni, într-o cauză care nu-i privea pe aceştia, cu încălcarea tuturor regulilor care guvernează procesul penal.

De asemenea, li se reproșează că au încălcat în mod repetat dispoziţiile privind redactarea în termenul legal a hotărârilor pronunţate (inclusiv în cazul unor hotărâri pronunţate în materia măsurilor preventive sau în alte cauze cu caracter urgent, depăşirile înregistrate fiind mai mari de un an).

Motivarea CSM în cazul Danielei Panioglu

În ceea ce o priveşte pe Daniela Panioglu, s-a reţinut şi faptul că, deşi a beneficiat de o degrevare parţială de activitate încă din anul 2014, astfel că nu i se repartizau cauze spre soluţionare, a tergiversat soluţionarea unui dosar penal pe care îl instrumenta din anul 2013, amânând, pentru motive care nu au legătură cu soluţionarea conflictului de drept în cauză, dezbaterile pentru o durată de 6 luni şi pronunţarea pentru o durată de 13 luni, dosarul nefiind soluţionat nici în prezent.

În acelaşi timp, deşi avea completul de judecată blocat de la repartizarea de cauze noi, Daniela Panioglu a avut în mod constant o practică de a amâna succesiv pronunţarea în dosarele care îi reveneau spre soluţionare, cu depăşirea duratei maxime prevăzute de lege, în unele cazuri amânarea pronunţării fiind dispusă pentru intervale de timp mai mari de 8 luni, deşi părţile au formulat cereri repetate de urgentare a pronunţării hotărârii (de exemplu, în unele cauze, pronunţarea a fost amânată succesiv de la data de 26.03.2021 la data de 03.11.2021). În unele situaţii, amânarea pronunţării dispusă în aceste cauze a fost urmată de repunerea pe rol a dosarelor, după o amânare a pronunţării de 6 luni.

CSM menţionează că Daniela Panioglu a încălcat de mai multe ori Codul deontologic şi a mai fost sancţionată disciplinar, prin hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2018, pentru comportament inadecvat faţă de un coleg din complet, aceasta urlând, ţipând şi aruncându-i cu un dosar în cap în timpul deliberării.

Ne puteți urmări și pe Google News