Jean Paler, internat în spital. Actorului i s-a făcut rău pe scenă

Jean Paler, internat în spital. Actorului i s-a făcut rău pe scenă Noi detalii privind starea de sănătate a lui Jean Paler / Sursă foto: Arhivă Evz

Jean Paler a trecut prin momente cumplite în urmă cu câteva zile când i s-a făcut rău pe scenă. Actorul de comedie a dat mai multe detalii privind starea sa de sănătate și despre cât timp va mai sta în spital.

Jean Paler se află internat în spital, după ce în urmă cu câteva zile i s-a făcut rău pe scenă. Actorul de comedie a spus că a fost dus la secția de terapie intensivă dintr-un spital din Constanța. În ciuda tuturor acestor lucruri, starea sa de sănătate a comediantului s-a îmbunătățit.

Celebrul actor a povestit că în timp ce se afla pe scenă a început să se simtă din ce în ce mai rău. Jean Paler se află în spital de șapte zile și speră ca săptămâna viitoare să poată merge acasă. Între timp, comediantul așteaptă noi informații de la medicii care se ocupă de el.

Jean Paler a avut o criză cardiacă

„Nu mă simt prea bine, mă supără rău sănătatea! Sunt de o săptămână internat la spital, în Constanța. Am făcut o criză cardiacă și iată că am ajuns unde am ajuns. Eu sunt aici la spital pentru că eu sunt în turneu după cum știți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-o zi efectiv mi s-a făcut rău, am făcut mai exact un puseu de tensiune, și am ajuns în situația asta. Din câte știu și săptămâna viitoare o să stau internat. Vedem ce spun și medicii, dar eu așa am înțeles”, a declarat Jean Paler pentru Click!

Comediantul și-a anulat mai multe evenimente

Comediantul le-a transmis fanilor că din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă nu va mai putea participa la spectacolele de pe litoralul românesc. Nu este pentru prima dată când Jean Paler are probleme cardiace. Actorul a suferit, în urmă cu mai mulți ani, un infarct chiar în orașul natal, Sinaia.

Jean Paler, actor, actor de comedie, comediant

Jean Paler, probleme de sănătate din ce în ce mai mari / Sursă foto: Arhivă Evz

Jean Paler a căzut atunci pe stradă chiar în fața unei mașini. Mai mult decât atât, actorul este cardiac cronic și are un defibrilator și patru stenturi implantate. Comediantul a povestit, în urmă cu mai mult timp, că medicamentele pe o lună îl costă în jur de 1.400 de lei, iar pensia pe care o încasează este de doar 800 de lei.