Jandarmeria vine LA PUTERE în MAI. Şeful Jandarmeriei Române, numit la comanda Direcţiei Afaceri Europene

Jandarmeria vine LA PUTERE în MAI. Şeful Jandarmeriei Române, numit la comanda Direcţiei Afaceri Europene

La scurt timp după numirea generalului Ovidiu Vasilică, şeful Statului Major al Jandarmerieie Române, în funcţia de inspector general al IGSU, comandamntul aceleiaşi instituţii, generalul Mircea Olaru, a fost numit la comanda unei importante direcţii din MAI: Direcția Afaceri Europene și Relații Internaționale

Ministerul Afacerilor Interne a transmis că, începând de vineri, prin ordin al ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, generalul maior Mircea Olaru a fost eliberat din funcția de inspector general al Jandarmeriei Române și a fost numit director al Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale din cadrul MAI.

Totodată, domnului Olaru Mircea i se echivalează gradul militar cu cel de chestor principal de poliție.

Tot într-o funcţie importantă din MAI, cea de inspector general al IGSU, prin decizie a primului ministru, Dacian Cioloş, a fost împuternicit, în premieră, până la organizarea unui concurs, un alt ofițer de jandarmi. Este vorba despre generalul Ovidiu Vasilică, fost șef al Statului Major al Jandarmeriei Române şi prim-adjunct al lui Mircea Olaru.

În locul generalului Ovidiu Vasilică, prin Ordinul ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, generalul de brigadă Zoltan Balint a fost împuternicit pe o perioadă de 6 luni să îndeplinească atribuțiile de prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și șef al statului major al Jandarmeriei Române.

La ceremonia de învestire, care a avut loc vineri, a participat secretarul de stat, chestor general de poliție Ioan Buda.

 

Ne puteți urmări și pe Google News