Credite de 10.000 de euro pentru studenți. Care sunt condițiile și ce dobândă vei avea de plătit

Credite de 10.000 de euro pentru studenți. Care sunt condițiile și ce dobândă vei avea de plătit Pensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat ă studenții vor putea împrumuta sume de până la 10.000 de euro, în baza unor credite. Astfel, tinerii vor putea fi scutiți de cerințele clasice impuse celor care vor să obțină un astfel de ajutor. Și care fac referire la vechimea în muncă ori sursele de venit stabile de care dispun.

Studenții care vor dori să opteze pentru un credit, necesar, spre exemplu, pentru plata studiilor, vor putea beneficia de garantarea creditelor de către statul român, fiind scutiți de la dovada vechimii în muncă ori a veniturilor, transmite ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Totuși, există discuții referitor la băncile care vor dori să adere la acest program al ministerului Familiei. Dacă va fi aprobată o hotărâre în acest sens, creditele ar urma să fie oferite în cursul anului 2022, iar primele cereri vor putea fi depuse în luna iunie.

Încă nu există date cu privire la dobânzi sau condițiile de acordare a creditelor

Trebuie spus că nu există detalii cu privire la perioada de grație, la condițiile pe care le au de îndeplinit beneficiarii, și nici măcar cu privire la cuantumul dobânzii aplicate creditului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ar fi trebuit încă demult să se dea aceste credite. Știm problema studenților care duc lipsă de bani și sunt nevoiți poate chiar să abandoneze universitățile. Sau nu își permit să urmeze studiile unei universități la care visează. Astfel, sunt forțați să rămână la ei în oraș. Unele orașe au universități, altele nu.

Din momentul în care se va implementa această măsură ar trebui să punem accent și pe informare, pentru ca această oportunitate să apară și în mediile defavorizate. Toți studenții trebuie să aibă acces”, a transmis reprezentantul biroului de presă al USR, Alexandru Rădulescu.

Nemulțumiri în rândul studenților în privința lipsei de strategie a statului

Studenții români spun că ar fi trebuit să existe, deja, o strategie cu privire la felul în care ar putea reuși tinerii care contractează creditul să plătească ratele până la capăt.

„Ministerul Educației, împreună cu Consiliul Național al Rectorilor, ar fi trebuit deja să creeze o strategie care să includă și un prag de venit pe care studentul trebuie să îl aibă după finalizarea studiilor. Să explic. Poate studentul se va angaja și va avea un venit minim pe economie, iar ulterior nu își va putea permite să plătească și acea rată pe care el și-a creat-o. Să nu necesite, din nou, altă finanțare ca să reușească să plătească acele rate", a transmis coordonatorul Asociației Studenților, conform Ziare.com.