Istoria Secretă. Moartea lui Mihai Viteazul. Invidia lui Basta l-a ucis, sau planurile Habsburgilor? Cum e posibil ca generalul unei armate victorioase să fie ucis în mijlocul oamenilor săi?

Moartea lui Mihai Viteazul descrisă de cronicarul maghiar Szamosközy

“Unul dintre căpitani, după numele lui Bori (Jacques Beauri n.red), după ce a intrat în cort împreună cu alți câțiva dintre ai lui, a pus mâna pe Mihai spunând:" Tu ești luat (prizonier)".  Mihai a răspuns “Ba” și cu asta a pus mâna pe sabie, ca să o scoată. Un valon a țintit cu arma, a tras și l-a lovit în mâna stângă, cu care încerca să-și scoată sabia, pentru că Voievodul Mihai era stângaci.

Un alt valon i-a străpuns pieptul cu sabia, iar un al treilea valon l-a împușcat în spate și, după ce s-a prăbușit, i-au tăiat capul chiar cu sabia sa.

(Au prădat cortul și apoi)... au târât trupul din cort și a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe leșul unui cal, care murise acolo în același timp, și a stat capul acolo multă vreme”. Așa povestește cronicarul maghiar Szamosközy moartea unui dintre cei mai mari voievozi ai românilor, primul unificator al celor trei țări românești.

Deși de la moartea lui Mihai Viteazul, în august 1601, au trecut mai bine de patru sute de ani, istoricii n-au reușit să se pună nici acum de acord asupra motivelor care l-au făcut pe generalul Basta să-i curme viața. Să fi acționat generalul din invidie față de geniul militar al românului sau așa erau ordinele venite de la Viena?

Letopiseţul Cantacuzinesc despre moartea lui Mihai Viteazul

“Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu ştiuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că aşa au lucrat pizma încă de la începutul lumii. Că pizma au pierdut pre mulţi bărbaţi făr’ de vină, ca şi acesta. Căci era ajutor creştinilor şi sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui.

Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creştinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meşterşugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân-îl déderă şi morţii. Şi rămaseră creştinii şi mai vârtos Ţara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm… pre Başta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungureşti, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină”, scrie Letopiseţul Cantacuzinesc.

E greu de presupus că Basta ar fi îndrăznit să-l mânie pe împărat omorându-i aliatul și cu atât mai mult că ar fi acționat la comanda ungurilor. Mai degrabă are dreptate Miron Costin, care se mulțumește să constate :“Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemţilor”.

Cum vede istoricul P.P. Panaitescu moartea lui Mihai Viteazul

De aceeași părere este și istoricul P.P. Panaitescu: ”pricina care a făcut pe acel ce trebuia să fie tovarăşul lui de arme să-l ucidă nu reiese limpede. Lămuririle târzii ale lui Basta, că s-au dovedit adevărate scrisorile de trădare adresate turcilor, scrisori pe care el cel dintâi nu le crezuse, acoperă desigur alte pricini mai adevărate, care se văd din faptele petrecute după înfrângerea lui Sigismund Bathory.

După lupta de la Gorăslău, Mihai înţelegea să se poarte ca stăpân în Ardeal, nu ca subalternul lui Basta. De aceea tăiase pe Gaspar Corniş căzut în mâinile lui, ridicase pe secui de partea lui şi ei îl socoteau ca domnul lor, la intrarea în Cluj, la 11 august, pusese un steag pe locul unde fusese ars căpitanul său, Baba Novac.

Din Cluj oştirea aliată se îndrepta spre Turda şi Mihai trimisese înainte pe Gheorghe Raţ la Alba Iulia, unde prădă casele nobililor, dar pregăti şi palatul domnesc pentru stăpânul său.

Despărțirea armatelor

Câtă vreme oastea lui Mihai era unită cu a lui Basta, acesta îl putea supraveghea, dar de la Turda domnul hotărî să-şi despartă oştenii de ai generalului imperial şi să pornească pe altă cale, spre Făgăraş. În clipa când două oştiri urmau să se despartă, pentru a împiedica această despărţire, care dădea mână liberă lui Mihai în Ardeal, Basta a poruncit omorul.

În lumina acestor fapte pricina uciderii lui Mihai reiese lămurit. Curtea imperială nu stabilise dinainte soarta Ardealului după recucerire, nici rolul lui Mihai. Acesta fusese recunoscut odinioară ca guvernator al Ardealului, înţelegea deci să stăpânească iar această ţară cu învoirea împăratului.

El încurca astfel din nou socotelile imperialilor, care voiau să aibă credincioşi, dar nu înţelegeau să răsplătească nici o dată, nici vitejia, nici talentul. De aceea Basta a lucrat pentru stăpânii lui, care voiau să aibă Ardealul direct sub cârmuirea lor, înlăturând pe Mihai.

Basta era un general în slujba lor şi n-ar fi făcut această faptă, dacă n-ar fi ştiut că ea va fi aprobată. În uciderea domnului român nu putem vedea numai rivalitatea şi invidia personală a generalului imperial, ci interesul şi dorinţa Habsburgilor, care rămân răspunzători în faţa istoriei ca autori ai acestei crime”.

A fost trădat Mihai de cei de un sânge cu el, ca atâția alți luptători ai neamului românesc?

Dincolo de motivele care au stat la baza acestei odioase crime, pentru români, răspunsul la o altă întrebare este și astăzi de mare interes.

Cum e posibil ca generalul unei armate victorioase să fie ucis în mijlocul oamenilor săi? A fost trădat Mihai de cei de un sânge cu el, ca atâția alți luptători ai neamului românesc?

Nu se știu prea multe despre reacția soldaților lui. 16-17 sfătuitori și oșteni au fost uciși o dată cu Mihai. În ciuda bătrâneții, banul Mihalcea a încercat să fugă. A fost prins până la urmă și omorât.

Oastea pe care o conducea Grosul trupelor era formată din mercenari, așa că e foarte probabil ca aceștia să nu fi reacționat în niciun fel, dacă au fost anunțați că vor fi plătiți de generalul imperial. Sârbii lui Gheorghe Raț, singurii care ar fi putut lupta pentru viața voievodului, fuseseră trimiși cu câteva zile înainte la Alba Iulia.

Buzeștii erau și ei departe, luptând în Țara Românească cu Simion Movilă. Așa a pus capăt moartea lui Mihai Viteazu capăt primul vis de unitate a pământurilor locuite de români. Până să se iveasă un nou prilej aveau să treacă sute de ani...